Arhiva din July, 2010

Cartarea in Maramures continua ! Va asteptam

Unii ne-am inscris pentru ca suntem Ecologisti, altii pentru ca vrem sa scapam de nesimtitii care arunca gunoaie, altii pentru ca vor o natura curata cand ies la iarba verde, altii pentru ca vrem sa demonstram ca-n Maramures traiesc COMUNITATI de oameni… nu ADUNATURI de oameni…

Diferenta intre comunitate si adunatura… o face un singur lucru : implicarea sociala: munca in echipa, comunicarea, colaborarea, dezvoltarea in comun, punerea in comun a calitatilor si resurselor(sau o parte a lor) si nu in ultimul rand : un scop comun : dezvoltarea!.

Pentru asta, maine(Duminica) dimineata… in jurul orelor 8:30 va astept pe toti cei din Baia Mare la o cafea in Centrul Vechi – Cafe Neaua Noua. (aici iti poti ghici si viitorul in cafea).

Dupa cafeluta de dimineata, imi doresc sa mergem pe traseele ce trebuie cartate in judetul nostru.

Deja s-au facut vreo 10 trasee… altele au fost atribuite si urmeaza sa fie cartate… dar… avem cel putin 8 trasee pe care trebuie sa ne miscam noi cat mai repede.

Avem posibilitatea sa finalizam maine cartarea(cartografierea/ identificarea gunoaielor) dar este nevoie si de prezenta voastra.

Asta ca… va astept pe toti, cu mic cu mare… cu masini, fara masini, cu gps-uri, fara gps-uri… dar pregatiti pentru o zi plina…

Pentru cei care isi propun sa vina cu masina, si sa ne ajute in acest sens(parcurgerea traseelor cu masina proprie) trebuie sa mentionez ca momentan nu putem deconta combustibilul.

Va multumesc !

P.S. : Avem libere 3 trasee in sud vest(ulmeni – ardusat) – si 5 in nord est (borsa – viseu – aici trebuie sa ii ajutam putin pe colegii nostri voluntari care intampina greutati, zona fiind mai “generoasa” in mormane de gunoaie + unele trasee sunt greu accesibile si ei se concentreaza pe acelea)

de Adrian Dan Pop - July 31, 2010

Info Center Let’s do it la Baia Mare

Let’s do it, Romania! în Maramureș s-a stabilit în Casa Tineretului din Baia Mare, unde a
organizat un InfoCenter.

Întreaga organizare LDIR se va coordona din acest nou sediu în care ne vom afla zilnic până la
marea acțiune din 25 Septembrie.

Totodată s-a stabilit ca punctul de înâlnire cu băimărenii să fie in chiar zona din jurul Casei
Tineretului / Sala Sporturilor – Bazin inot – Hotel Mara – Casa Armatei – BCR – Catedrala
Odată cu această nouă locație, ne mobilizăm pentru coordonarea echipelor de finanțare și
comunicare. Va fi un call center din care coordonatorii vor ține legatura cu autoritățile publice,
societățile comerciale sau celelalte ong-uri implicate în program.

Toți cei care își permit să participe la susținerea financiară a proiectului, vor găsi la acest infocenter
contractele de sponsorizare și reprezentanți ai ong-urilor care și-au luat angajamentul în
administrarea fondurilor.

Tot la info-center se vor putea gasi toate informațiile cu privire la bugetul de venituri și
cheltuieli și garantăm o transparență maximă.

Odată cu acest infocenter 3 noi ong-uri și-au anunțat implicarea și susținerea Let’s do it,
Romania! : Fundația Maratin, Team for Youth Association și Asociația Kelsen.

Pentru că în procesul de informare suntem beneficiarii unui sprijin necondiționat din partea
presei maramureșene, sincere mulțumiri celor care sprijină proiectul Let’s do it, Romania!

Vă așteptăm zilnic la Info Center LDIR – Casa Tineretului Baia Mare, Maramureș

de Adrian Dan Pop - July 28, 2010

Biciclistii vor cartografia gunoaiele din Timis

Categoria Timiş

31 iulie, 2010, ora 10, Casa Verde Pentru Biciclete. Coordonatele care arata ca in Timis va avea loc cea mai mare cartografiere a gunoielor cu ajutorul ciclistilor. Let’s do it Romania si Verde Pentru Biciclete desfasoara evenimentul de cartare/ inventariere a mormanelor de gunoaie din imprejurimile Timisoarei.

Sunt invitati sa se implice toti timisorenii care au bicicleta, un aparat de fotografiat (este foarte bun si cel de pe telefon daca se pot descarca pozele) si un aparat GPS.

La punctul de intalnire, Casa Verde Pentru Biciclete, ciclistii vor primi harti de traseu, fise de morman si instructiuni de completare a fiselor.

Traseul va dura in aproximativ cinci ore si este recomandat ca ciclistii sa aiba cu ei apa si alimente.

Cartografierea mormanelor de gunoi este un pas important in campania de curatenie a tarii, care va avea loc in 25 septembrie.

Zone importante care trebuie cartate si nu sunt trecute clar pe harti sunt Padurea Verde si celelalte paduri, lacurile (Surduc, Dumbravita etc.) din judet, malurile Begheiului si Timisului. Acestea ar trebui vizitate in special.

Mai multe informatii despre procesul de cartare gasiti aici: http://www.letsdoitromania.ro/cartarea/

de Echipa LDIR - Timiș - July 28, 2010

Tu esti convins de importanta “Let’s Do It, Romania!”?

Ai doua variante de raspuns: “Da” si “Nu”.


Daca da, cum de nu ti-ai facut inca o echipa si nu te-ai inscris pe site pentru ziua de curatenie? Daca raspunsul este “nu am reusit sa mai gasesc inca 4 persoane”, inseamna ca la prima intrebare trebuia sa raspunzi “nu”. Iar daca “nu”, spune-ne de ce si hai sa te convingem!


Atata timp cat esti convins de importanta proiectului LDIR si de impactul pozitiv pe care il va avea la nivel social, ar trebui sa-ti fie foarte usor sa mai convingi inca 4 persoane sa-si dedice cateva ore dintr-un an acestei cauze. Iar apoi, inscrierea pe site nu dureaza mai mult de 5 minute.


De ce este important sa te inscrii pe site? Deoarece curatenia in toata tara intr-o singura zi nu poate fi realizata decat intr-un mod organizat. Nu vrem sa ne batem pe mormane de gunoi si nici sa lasam alte mormane sa astepte in zadar sa fie grupate in saci. Fiecarei echipa inscrise i se vor repartiza inainte de actiunea din septembrie unul sau mai multe mormane de gunoi, astfel incat sa reusim sa le acoperim pe toate si la sfarsitul zilei sa putem spune cu adevarat ca am facut curatenie in toata tara.


Asa ca ia-ti liber 5 minute. Chiar acum daca se poate. Intra aici: http://www.letsdoitromania.ro/curatenia/ si inscrie-te. Completeaza formularul de “membru – persoana de contact”, verifica-ti mailul pentru codul primit si apoi da-l mai departe prietenilor pe care ii vrei alaturi de tine pe 25 septembrie langa mormanul de gunoi. :)



Pe bicicleta iti place sa mergi? Daca da, sambata ai ocazia sa ajuti proiectul de pe doua roti. Suntem in urma cu procesul de cartare, doar 20% din trasee fiind acoperite pana in momentul de fata, iar cartarea, asa cum v-am mai spus, este esentiala pentru proiect. Practic, ca sa curatam toata tara, trebuie sa stim mai intai ce avem de curatat. Contrar aparentelor, mormanele de gunoaie nu sunt chiar peste tot. :)

Asadar, sambata, 24 iulie, are loc a 5-a editie “Let’s Bike It” si toata lumea e invitata! Se merge pe biciclete, in grup organizat, la cartare inspre Belciugatele-Mariuca-Gostilele-Fundulea. Mai multe detalii aici: http://www.letsbikeit.ro/



Mai tineti minte concursul de fotografiat mormane de gunoaie? Ei bine, a venit momentul sa le multumim tuturor celor care ne-au trimis atunci fotografii cu deseuri depozitate necorespunzator in judetul lor. Si le multumim nu numai mentionandu-le numele, ci folosind imaginile intr-un colaj ce prezinta harta Romaniei impartita pe judete, fiecare cu gunoaiele sale.


Romania gunoaielor


Va incurajam in continuare sa fotografiati deseurile depozitate necorespunzator in judetul vostru, participand la etapa de cartare. In momentul de fata, judetele cu cei mai multi voluntari inscrisi pentru cartare sunt Bucuresti, Cluj, Timis, Sibiu, Prahova, Brasov si Iasi. Cele codase, care nu au reusit sa stranga nici macar 10 oameni, sunt Ialomita, Salaj si Harghita. Hai sa ne mobilizam si sa finalizam cartarea pana la sfarsitul lunii august! Pentru cartare va puteti inscrie aici: http://www.letsdoitromania.ro/cartarea/.



Nu uita ca gunoiul la gunoi trage. Ca deseurile nu dispar de la sine si nici nu pot fi sterse cu buretele sau editate in Photoshop.





Spune-mi: cum vrei sa arate judetul tau dupa 25 septembrie?


Multumim pentru fotografiile folosite in colaj:

Elena Negoescu, Alexe Delia, Sacalus Iulian, Bayir Emine, Radulescu Monica, Florin Sarghe, Catiul Corina, Sabin Munca, Sabin Uivarosan, Alexandra Ciornei, Paula Negru, Calin Voivozeanu, Alexandra Ripan, Silvia Arjoca, Vlad Ilas, Make, Roxana Corduneanu, Valeriu Dobre, Lolo, Robert Tuzson, Catalin Fudulu, Liliana Dumitrescu, Alexandra Baetu, Cornelia Ardeleanu, Robb Kulcsar, Adrian Gherman, Oana Radu, Radu Cioara, Tamara Cirstea, Theodor Moraru, Milin Adeline, Baciu Bogdan, Marius Bratu, Diana Jiganie, Manuela Muresan, Anca Stremtan, Lucian Caloianu, Alin Docccp, Andrei Cofas, Constantinescu Oana-Loredana, Narcis Parfenti.

Si

http://www.respiraverderomane.blogspot.com/

http://www.jurnalul.ro/

http://www.emaramures.ro/

http://stirileprotv.ro/

http://media.realitatea.ro/

http://codverde.realitatea.net/

http://bogdan.gds.ro/

de Oana Brătilă - July 22, 2010

“avem di tati…”

Pentru ca primul articol despre Cartarea din Maramures a fost prea frumos… Cotrobaiala dupa gunoaie continua.

Si gunoaie avem, iar problema aceasta chiar este una dura si grava.

Speram sa evaluam cat mai bine situatia dupa cartarea intregului judet si sa gasim solutii astfel incat in septembrie totul sa fie luna si bec.

de Adrian Dan Pop - July 19, 2010

Cartarea in Maramures – binecuvantarea voluntarilor :)

Cu biciclete, cu masini, pe sosea, prin padure, prin varfu muntilor… experienta din weekendul trecut, a fost una extraordinara.

Desi e vacanta, cateva echipe au pornit din Baia Mare, Sighet si Borsa spre traseele ce trebuie cartate in Maramures.

Traseele cutreierate au fost superbe iar gunoaiele s-au lasat cu greu descoperite in unele zone.

Am apelat la toti satenii din localitatile prin care am trecut pentru a gasi indicii pretioase cu privire la locurile in care se obisnuia pe vremuri sa se arunce gunoaiele din localitate.

In ultimii ani aceste obiceiuri au fost date uitarii, mai ales ca acum satenii au alternativa: firmele de salubrizare din Maramures care umbla prin toate satele cel putin bilunar si ii scapa pe localnici de aceasta problema.

Am gasit multe gunoaie abandonate care deja “fac parte din ecosistem”. Natura s-a obisnuit cu ele acolo, iar oamenii nici “nu mai stiu” de existenta lor. Ne bucuram c-am identificat acele locuri in care mai exista probleme si cu siguranta le vom aduce la “viata”.

Si pentru ca orice calatorie are placerile ei : cu astfel de peisaje si-au clatit voluntarii ochi si si-au relaxat sufletul(o fapta buna pana la capat):))

Poze cartare Maramures


A fost mai mult decat o “munca” placuta, a fost o relaxare totala si un traseu deosebit de pitoresc, care ar merita facut de fiecare dintre noi. Pozele va vor …convinge ( sunt doar o parte, nu toate ).

Anca si Mihai
Cartatorii traseului numarul 11.

de Adrian Dan Pop - July 19, 2010

Incepem cartarea libera fara traseu in Prahova!

In numai 3 saptamani am reusit sa cartam 75% din trasee.
Am constatat insa, ca avem nevoie de voluntari pentru cartarea libera.
Consultati harta deseurilor pe http://www.letsdoitromania.ro/ pentru a vedea zonele cartate si veniti alaturi de echipa “Let’s do it Romania” sa dati o mana de ajutor.
Avem nevoie de raspunsul tau pana pe 18 iulie!
Vom fi alaturi de tine, nu trebuie decat sa te inscri pentru actiunea de cartare pe http://www.letsdoitromania.ro/cartarea/.
Priveste cum arata judetul tau!

Cu mic, cu mare, suntem la cartare!

de prahova - July 14, 2010

Let’s Blog It!

Let’s Do It, Let’s Bike It… Let’s Blog It! Şi nu neapărat în această ordine. :)


Ultima perioadă a fost plină de veşti bune pentru proiect, culminând cu sprijinul oferit de trustul Media Pro în cadrul unui parteneriat fără pretenţii de exclusivitate. Ce ne doream noi încă din octombrie anul trecut s-a întâmplat abia la sfârşitul lunii trecute, dar este un semn bun, şi deşi am intrat pe ultima sută de metri, aceste ultime două luni de dinaintea zilei de curăţenie au fost cele mai productive în toate ţările care „au făcut-o” până acum. Aşadar, nu e panică, suntem la fel de entuziaşti şi încrezători ca la început şi totul merge înspre foarte bine.


Acum o lună eram la Braşov, la o întrunire naţională a bloggerilor, şi după un mini brainstorming cu Mădălina Uceanu şi craii de la DreamTeamRO, am hotărât să pregătim o întâlnire în care să chemăm blogosfera la o bere şi să povestim. Despre ce facem, despre cum facem, despre ce mai avem nevoie ca să reuşim să facem. De ce? Pentru că noi ştim că deşi se spune că în online e numai gura de oameni, în realitate lucrurile stau altfel. Cam aşa a luat viaţă întâlnirea de joi, care nu putea fi numită altfel decât „Let’s Blog It!”. :)

Pentru afiş ţin să-i mulţumesc lui Laurenţiu, susţinător cu iniţiativă. Ce-i drept, l-am mai pigulit eu după ce mi-a trimis o bază, aşa că dacă nu vă place, eu sunt de vină! Dar să vă placă! :))


Dacă mesajul „Let’s Do It, Romania! faţă în faţă cu blogosfera” duce cu gândul la două tabere adverse, adevărul este că principalul scop al acestei întâlniri este acela de a îi convinge pe toţi cei prezenţi de importanţa situării în aceeaşi tabără. O să vină şi bloggeri care ne susţin de la început, dar o să vină şi bloggeri care deşi cunosc proiectul nu au simţit dorinţa de a-l promova sau bloggeri care chiar atacă iniţiativa, precum şi bloggeri care doar au auzit de numele proiectului şi vor să vină să afle despre ce este vorba direct de la organizatori.


Aş putea scrie pagini întregi despre motivele pentru care un astfel de proiect trebuie sprijinit şi aş ajunge să îmi aduc singură contraargumente până în momentul în care, în final, ar câştiga acel „eu” care susţinea necesitatea proiectului şi necesitatea implicării în toate şi din toate direcţiile.

Dar cu argumente vă aştept joi. Chiar o să vreau să ne împărţim în două tabere – cei care susţin proiectul şi cei care nu – şi până la sfârşitul serii să reuşim să ajungem cu toţii într-una din cele două. Poate vi se pare greu, dacă nu chiar imposibil, dar până la urmă cam asta stă la baza acestui proiect: ideea de unitate. Unitate pentru un scop comun.

Let’s Do It, Romania! nu este un proiect eco. Sau cel puţin nu este DOAR un proiect eco. LDIR este în primul rând „cel mai mare proiect de implicare socială”. Este proiectul pe care ar trebui să îl susţii indiferent dacă îţi pasă de mediul înconjurător sau nu. Este un proiect pe care ar trebui să îl susţii dacă îţi pasă de tine sau de cei din jurul tău.

E un proiect prin care vrem să arătăm că implicarea fiecărui om, la nivel individual, contează. Că 3 ore dedicate într-o zi din an pot însemna o ţară curată. Şi vrem ca impactul să fie atât de mare încât măcar 1% din populaţie să-şi schimbe modul de a gândi şi de a acţiona şi să nu mai spună că „o hârtie în plus aruncată pe jos nu contează”, că „un leu în minus donat unui copil bolnav nu se simte” sau că „votul meu oricum nu influenţează rezultatul”.


Ar mai fi multe de spus, dar important de reţinut este că pentru a ne atinge obiectivele, chiar avem nevoie de sprijinul tuturor. Pentru ca în septembrie să iasă câteva sute de mii de oameni din casă, e nevoie să audă de proiect milioane. Aş spune zeci de milioane, dar nu avem decat două.

De putut se poate. În Slovenia, ultima ţară în care s-a desfăşurat campania Let’s Do It, au ieşit 246.000 de cetăţeni, echivalentul a 12% din populaţie. Şi să nu aud că România e România şi că noi nu suntem în stare, pentru că tocmai această mentalitate distructivă trebuie schimbată prin acest proiect. Trebuie să rupem cercul vicios în care nu facem pentru că spunem că nu suntem în stare să facem şi spunem că nu suntem în stare să facem, pentru că nu facem. Nu o să reuşim să avem o imagine mai bună în afara ţării, dacă nu reuşim în primul rând să avem o imagine mai bună de sine.

Suntem în stare, există oameni valoroşi şi acum există şi un proiect care să îi aducă pe toţi laolaltă pentru un scop comun. Trebuie doar să facem în aşa fel încât mesajul să ajungă la cât mai mulţi dintre ei şi să ajungă corect şi convingător.


Nu aş vrea ca acest post să înceapă să sune ca un mesaj de mobilizare tipic americanilor, aşa că o să mă opresc aici. :)

Vă aşteptăm joi, cu mic, cu mare, cu blog. Berea nu este din partea casei, dar avem multe surprize. :)

Ah, da! Să nu uit! Dacă aveţi pe acasă hârtie pe care nu o mai folosiţi (şi prin hârtie înţelegem inclusiv reviste vechi, carnete de notiţe etc.), aduceţi-o!


Şi nu uitaţi nici voi de pagina dedicată susţinătorilor noştri din online. Avem bannere personalizate pentru bloggeri şi twibbon-uri pentru Twitter şi Facebook. La super ofertă: moka! :D


Pe joi! Mulţumim OpenPub pentru găzduire!

de Oana Brătilă - July 13, 2010

Hunedoara s-a apucat de treabă!

Iată că a venit şi rândul celor din Hunedoara să ne arate că sunt hotărâţi să se apuce de realizat harta deşeurilor, mobilizat voluntari şi convins autorităţi că şi România poate scrie istorie alături de celelalte ţări europene. Ba mai mult, putem să stabilim un record, fiind ţara cea mai întinsă şi cu cei mai mulţi locuitori. Dar acest lucru îl ştiţi deja. Trebuie doar să fiţi acolo pe 25 septembrie şi aceste obiective vor deveni realitate!

Ei bine, am ales să reprezint echipa Let’s Do It, Romania! în judeţul Hunedoara, întrucât mă simt legată în mod deosebit de această zonă a României. Iată-mă ajunsă acolo, fără prea multe emoţii, însă cu încredere că lucrurile vor ieşi ca la carte.

M-am întâlnit cu Cristina şi cu Mihai din echipa de coordonare din Hunedoara pe care am simţit că îi cunosc dintotdeauna. A fost “chimie”, după cum îmi place mie să spun! Am comunicat minunat de la prima vedere şi am acţionat ca atare pentru ca prezentarea proiectului, întâlnirea cu autorităţile, cu mass-media şi cu dragii noştri voluntari la Deva  să iasă perfect!

Din păcate, am început mai puţin bine ziua, întrucât nu am mai putut ţine conferinţa la Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara. Din fericire, în câteva minute, datorită bunăvoinţei şi deschiderii doamnei director Felicia Adăscăliţei de la Liceul Pedagocic Deva, am găsit o sală unde ne-am putut întâmpina invitaţii.

Am prezentat proiectul, provocările sale, nevoile sale, am vorbit despre importanţa unei acţiuni integrate a autorităţilor centrale, locale, mass-media, operatori de salubritate, ONG-uri, cetăţeni, am dat 13 trasee din 24 şi m-am bucurat să descopăr că sunt atâţia oameni care vor să schimbe România şi să şi contribuie la această transformare.

Mulţumesc Pro Tv, Prima, Hunedoreanul, Gazetei Văii Jiului pentru susţinere mediatică şi participare la eveniment, reprezentanţilor Gărzii de Mediu, Agenţiei de Protecţia Mediului, Consiliului Judeţean Hunedoara, Administraţiei Naţionale Apele Române.

Aştept cu entuziasm să văd cum cresc mormanele de deşeuri pe harta digitală Let’s Do It, Romania! în zona Hunedoara.

Let’s Do It!

de Anamaria Hâncu - July 12, 2010

Prima conferinta de presa in Maramures

http://www.citynews.ro/maramures/eveniment-29/proiectul-let-s-do-it-romania-lansat-oficial-in-maramures-87427/

http://www.informatia-zilei.ro/mm/2010/07/09/echipa-lets-do-it-romania-vrea-sa-mobilizeze-5-000-de-voluntari-pentru-a-curata-judetul-de-gunoaie/

http://www.infomm.ro/let-s-do-it-romania-cel-mai-mare-proiect-cu-implicare-sociala-din-sud-estul-europei-video

http://www.emaramures.ro/stiri/36026/CURATENIE-GENERALA-Harta-rusinii-pentru-judetul-Maramures-se-scrie-saptamana-viitoare

http://www.emaramures.ro/stiri/35404/CURATENIE-GENERALA-Maramuresul-va-scapa-de-gunoaie-intr-o-singura-zi-prin-intermediul-proiectului-Let-s-do-it-Romania-VIDEO-


Primele stiri aparute dupa Conferinta de presa organizata la Prefectura Maramures alaturi de reprezentanti ai institutiilor judetene si locale.

In weekendul 17-18 iulie proiectul Let’s Do It Romania incepe cartarea in Maramures.

Incepem cu zona oraselor Baia Mare – Targul Lapus – Seini – Ulmeni – Somcuta Mare zona in care speram sa cartam in proportie de peste 90%.

Cartarile vor continua in paralel si in celelalte zone (de peste deal) in Maramures istoric – Sighet, Viseu, Borsa. In perioada urmatoare vom merge si cu voluntar din Baia Mare pentru a-i sprijini in procesul de cartare.

ONG-urile de mediu din tot judetul Maramures se implica si speram sa realizam o harta a deseurilor completa si exacta.

Autoritatile locale se declara incantate de aceasta harta, pentru ca doresc sa o utilizeze si in continuare, pentru ca zonele in care acum se depoziteaza desee sunt chiar zonele in care cu siguranta vor fi gasite (probabil cantitati mai reduse) gunoaie pentru ca reprezinta zone de risc.

de Adrian Dan Pop - July 9, 2010
Articole mai vechi »