Sfaturi utile pentru Sarbatori eco-friendly!

Dragi prieteni,

Craciunul si Anul Nou se apropie cu pasi repezi – cu totii abia asteptam sa intram in vacanta si suntem poate un pic prea ocupati cu goana dupa cadouri si pregatirile de Craciun 😊

In asteptarea serii de 24 decembrie, cand in mod traditional se impodobeste bradul,  Let’s Do It, Romania! isi propune sa va ajute sa aveti un Craciun frumos si responsabil fata de mediul inconjurator.

2 lucruri de retinut de la noi:

  1. NU incurajam taierea brazilor de Craciun, sau a padurilor in nici un fel!
  2. Credem in refolosirea decoratiunilor de Sarbatori care, ideal, ar trebui sa fie produse din materiale reciclabile.

Luna decembrie nu este doar o luna a bucuriei, ci si o luna a poluarii mediului.

Pe plan european, 50-60.000.000 de brazi sunt taiati an de an in preajma Craciunului. Brazii necesita in jur de 10 ani, in conditii optime, ca sa ajunga la dimensiunile brazilor din comert. Informatii exista din plin pe internet, dar esentialul este urmatorul: locul oricarui copac este in natura, nu taiat si aruncat la gunoi la inceput de ianuarie!

Asadar, recomandarile noastre:

Asa NU:

  • NU incurajam in nici un fel taiatul brazilor!  NU recomandam achizitionarea brazilor taiati fara radacina, a brazilor taiati si pusi in ghiveci sau a crengilor de brad taiate si vandute individual sau in aranjamente florale
  • NU incurajam achizionarea de brazi artificiali nebiogradabili, precum cei de plastic din comert. Desi poate parea alegerea mai ieftina, mai comoda si mai longeviva, producerea brazilor artificiali, nebiodegradebili polueaza! Mai mult, ei NU pot fi reciclati!

Asa DA:

  • Inainte de toate, va rugam insistent sa va informati in legatura cu toate alegerile posibile si impactul lor asupra mediului!
  • Singura exceptie de la regula de a NU taia brazi o face achizitionarea brazilor proveniti din defrisarile LEGALE ale administratorilor de padure – defrisari provenite din lucrari de întretinere-rarire a padurilor!
  • Daca alegeti sa cumparati brad natural, recomandam achizitionarea unui brad viu, cu radacina, de la o pepiniera responsabila, brad ce poate fi plantat in curte de la inceput (situatia ideala, in cazul in care locuiti la casa) sau poate fi plantat dupa Sarbatori. Aveti aici un ghid video cu instructiuni, daca luati aceasta decizie

Important de retinut:

    • Bradul trebuie tinut la distanta de o sursa de caldura puternica, ideal intr-o camera neincalzita sau in cea mai racoroasa camera din casa
    • Udati-l zilnic si stopiti-l cu apa pe ace – puteti folosi un pulverizator de apa in acest scop
    • Ideal, bradul nu trebuie sa stea in casa mai mult de 2 saptamani
    • Exceptia aici o fac anumite specii de brazi crescuti in ghiveci, cum ar fi pinul de Norfolk, ce poate fi crescut ca planta de interior pe tot parcursul anului.
    • Avem si optiuni alternative de plante vii ce pot functiona ca surogat pentru brad si pot fi crescute la fel, ca plante de interior, pe tot parcursul anului – vezi aici
    • Imediat dupa Sarbatori, bradul poate fi plantat in pamant – aveti aici un ghid video cu instructiuni, daca luati aceasta decizie
  • Poate optiunea cea mai ecologica este alegerea unui “brad alternativ”. Aici fiecare poate sa dea frau liber imaginatiei si sa isi improvizeze propriul brad. In plus, este un excelent mod de a-ti petrece timpul cu familia in perioada sarbatorilor! Pentru cei ce au nevoie de un pic de inspiratie, va aratam aici, aici, aici, aici si aici o parte din articolele in acest sens care ne-au atras atentia in ultima perioada.

 

Indiferent de preferinte, avem incredere ca veti face alegerea cea mai responsabila, informata si creativa!

 

Sarbatori fericite tuturor!

 

Echipa Let’s Do It, Romania!

 

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

One thought on “Sfaturi utile pentru Sarbatori eco-friendly!

Leave a Reply to Alexandru Sevastian Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *