Un comunicat al Institutului pentru Politici Publice (IPP) arată că doar 5% dintre deșeuri sunt valorificate la nivelul țării. Cu acest procent de reciclare, România se află pe ultimul loc în Europa.
“România și-a stabilit, în Strategia Națională de Dezvoltare a Deșeurilor 2014 — 2020, o țintă ambițioasă privind valorificarea prin reciclare a deșeurilor de ambalaje — 55% cotă de reciclare pe cele patru fracții (hârtie, sticlă, plastic și metal). Cu toate acestea, în prezent, la nivelul țării noastre sunt valorificate aproximativ 5% din deșeuri, conform datelor comunicate de autorități, cotă ce ne plasează pe ultimul loc în UE în materie de reciclare”, arată comunicatul Institutului pentru Politici Publice.
Soluția IPP pentru atingerea țintei de reciclare este colaborarea administrației locale cu operatorii de salubritate pentru a încuraja colectarea selectivă.
“Acest proces este foarte în urmă, astfel că IPP, în parteneriat cu Fundația Terra Mileniul III și Liga Asociațiile de Proprietari Habitat, a implementat proiectul ‘Dezvoltarea durabilă a comunităților locale prin colectarea selectivă eficientă a deșeurilor’, cu scopul de a evalua toate soluțiile de implicare a cetățenilor în demersul de colectare selectivă. Obiectivul principal al proiectului vizează sprijinirea dezvoltării durabile, prin creșterea participării publice la procesul decizional privind designul sistemelor de colectare selectivă/ valorificare a deșeurilor din mediul urban și implicit creșterea gradului de colectare selectivă a deșeurilor. Proiectul este axat, în general, pe municipii, și în special pe zonele cu locuințe multiple (blocuri) unde colectarea și depozitarea separată a gunoiului reprezintă o problemă reală”, informează comunicatul.
Beneficiile valorificării deșeurilor sunt, conform IPP, crearea de locuri de muncă, sporirea prosperității societății, sporirea veniturilor bugetului de stat și, cel mai important, protejarea mediului înconjurător.
Proiectul are și o adresa (http://www.ipp.ro/deseuri/) unde cetățenii pot afla situația reciclării deșeurile din localitatea de domiciliu, dar și obligațiile pe care le au pentru gestionarea deșeurilor.
Autor: Florina Mirică
Sursa articol: Agerpres
Sursa foto: Sursa 1