Cum arată o zi de voluntariat pe munte cu Let’s Do It, Romania!

Uneori, cele mai frumoase continuări ale unui parteneriat sunt cele care nu mai au nevoie de un context oficial. Pe Irina Iatan o cunoaștem prin colaborarea noastră cu IPSOS, partener al Let’s Do It, Romania!, dar de data aceasta ne-am întâlnit ea cu într-un alt rol, cel de voluntar.

A venit la acțiunea de remarcare a traseului Cheia – Poiana Stânii, organizată împreună cu Sameday, și a pus umărul la o zi cu urcări, ploaie, soare, marcaje refăcute și multă muncă în echipă. Iar la final, ne-a lăsat câteva rânduri care spun mai bine decât am putea-o face noi ce înseamnă să alegi să te implici, pur și simplu pentru că îți pasă. Le lăsăm mai departe exact așa cum au fost scrise de ea:

Unele dintre cele mai frumoase amintiri nu se nasc atunci când ajungem la destinație, ci atunci când alegem să lăsăm locurile mai bune decât le-am găsit. 💚🌿

Vineri am avut bucuria să fiu din nou voluntar alături de Let’s Do It, Romania!, în parteneriat cu Sameday, pentru refacerea marcajelor turistice de pe traseul Cheia – Poiana Stânii.

A fost o zi plină. Cu soare, cu ploaie, cu urcări, cu râsete, cu mâini obosite, dar cu suflete pline. O zi în care am muncit împreună pentru ca fiecare pas făcut pe acest traseu să fie mai sigur și mai ușor de urmat pentru cei care îl vor străbate și să le ofere ocazia de a descoperi frumusețea muntelui.

Am avut și liniștea de a ști că suntem în siguranță datorită sprijinului oferit de Salvamont Cheia – Ciucas și Jandarmeria Montană Cheia, cărora le mulțumim pentru prezență, profesionalism și grija pe care o au de fiecare dată pentru oameni și pentru munte. 🙏

Tu ce lași în urma ta? Eu las în urma mea toată dragostea și tot respectul pe care le port naturii. Las timp, energie și implicare, fără să aștept nimic în schimb. Las recunoștință pentru locurile care mă fac să mă simt acasă și speranța că fiecare gest, oricât de mic, îi poate inspira și pe alții să aibă grijă de ceea ce ne înconjoară. Pentru că, la final, ceea ce lăsăm în urmă vorbește cel mai mult despre cine suntem.”

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn
Share the Post:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts