În perioada 20-21 august echipa de training Let’s Do It, Romania! a participat la tabăra de vară “Țara Minunată” (19-23 august), organizată de Protopopiatul ortodox Făgăraş II. Ne-am bucurat să îi avem alături de noi în acest proiect pe prietenii noștri de la D’Avent – Reciclare creativă (http://reciclarecreativa.ro/)
Tabăra se află la a doua ediție și a fost organizată de o echipă de voluntari (Pr. protopop Ion Tărcuţ, Pr. Marius Demeter, Diac. Claudiu Păun, Pr. Florin Donose, Pr. Ionuţ, Alina Paroş, Ioana Haşu, înv. Elena Ferendino, asist. med. Dana Lupea, Natalia Corlean) în Seliștat, județul Brașov, un sat aflat la 30 de kilometri de Făgăraş.Tabăra este situată în curtea bisericii evanghelice din satul care, după exodul saşilor, mai numără doar 200 de locuitori.
Seliştat sau Seligstadt (denumirea în limba germană, care în traducere ar însemna „oraşul îndrăgit” sau „oraşul însufleţit”) este un loc minunat, uitat de
lume, un mic colţ de rai. Aici cei 37 de copii, cu vârste între 8 şi 14 ani au participat la activități foarte variate. Programul, care a cuprins și rugăciuni dimineața și seara, a fost bogat în ateliere de creaţie şi lecţii interactive, de la ateliere de pictură și istoria comunismului până la ateliere de gătit.
Timp de două zile, împreună cu colegele noastre Iulia Vilău și Ioana Daia din echipa de training Let’s Do It, Romania!, copiii au învățat cum să fie eco și să protejeze natura prin workshopuri, jocuri, filmulețe, activități interactive și concursuri. Au învăţat despre reducerea consumului, refolosirea materialelor și despre reciclare şi au pornit într-o vânătoare de comori, la finalul căreia au descoperit obiecte reciclate creativ. Ajutaţi de noi, au reuşit să facă zmee, nuferi, trandafiri şi iepuraşi din materiale reciclate. Îi multumim lui Bogdan Musat de la D’Avent – Reciclare Creativa pentru workshopurile de origami si reciclare creativa.
Au fost două zile pline de entuziasm şi de energie, iar locaţia a fost foarte potrivită pentru a transmite copiilor – care au fost foarte atenţi şi receptivi – cât de important este să protejăm ceea ce avem, să apreciem valoarea resurselor de care dispunem.
La final copiii ne-au spus că doresc să participe la Ziua Națională de Curățenie din 28 septembrie. Îi așteptăm cu drag!