Cum m-a schimbat tabăra Let’s Do It Danube! Povestea unei eleve participante

Sunt de părere că, în calitate de oameni, singura referire permisă privitoare la viață o reprezintă poveștile pe care ni le putem aminti integral și cu care putem capta atenția, care merită ore câștigate, nu pierdute, relatării lor. O astfel de poveste am trăit zilele acestea împreună cu echipa “Let’s Do It, Romania!”, într-o tabără despre care pot spune fără reținere că mi-a schimbat ideile și mi-a oferit o nouă perspectivă asupra problemelor mediului înconjurător, probleme pe care consider că nu se pune accentul suficient. Totodată, acolo am simțit emoții amplificate și am să-mi permit să vă câștig și vouă timpul prezentând-o.

Mă numesc Alexandra Pătrașcu și fac parte dintre cei 28 de câștigători, aleși în urma implicării în discuțiile din cadrul training-urilor susținute de membrii echipei în școlile din județele dunărene prin proiectul “Let’s Do It, Danube!” Proiectul a avut ca scop educarea participanților și trezirea spiritului ecologic, contribuind astfel la formarea unei comunități sustenabile.

Ca participant, am putut privi tabăra și acțiunile acestor oameni din mai multe unghiuri. Acțiunile de acest fel trebuie să se repete, întrucât sunt de părere că propoziția “Tinerii sunt viitorul” nu reprezintă doar un clișeu. Dacă nouă, tinerilor, ni s-ar prezenta așa cum mi-a fost mie prezentată situația supraaglomerării zonelor naturale cu deșeuri provenite din diverse surse poate am evita ca pe viitor să ne înecăm în propria mizerie. Vorbim de o problemă de care populația nu este conștientă și cu a cărei imagine este obișnuită, chit că nu reprezintă în niciun fel normalitatea. “Let’s Do It, Romania!” încearcă să rezolve această problemă, concentrându-se și pe copii, ei fiind cei ce pot avea un impact mai mare asupra lumii pe termen lung.

După un drum interminabil de 12  ore până în localitatea Partizani, am fost întâmpinată cu zâmbete și îmbrățișări de la oameni necunoscuți atunci, despre care n-aveam idee că am să simt nevoia să scriu mai târziu. Mi-a fost prezentat locul în care urma să îmi petrec cinci zile, mi s-a dat un tricou și o brățară și am avut 15 minute pentru a fi gata de prima activitate. Aceasta a constat într-un mod original de a cunoaște ceilalți participanți, precum și organizatorii. Tot atunci a fost stabilit regulamentul de ordine interioară, sau cum a fost numit de ei “ROI, ca un roi de albine unite” ce se baza în principal pe respect reciproc. Am aflat că brățările colorate diferit de la mâinile noastre corespundeau ca nuanțe cu cele ale responsabililor, oamenii cărora le puteam cere ajutorul în cazul unei probleme, dar desigur am observat imediat că dacă aveam nevoie de ceva nici nu era nevoie să anunț pentru că exista în permanență o persoană cu mine care să observe.

M-a impresionat în mod special implicarea tuturor, dorința de a nu exista copii excluși, copii singuri, neintegrați, triști precum și relația de egalitate cu organizatorii. Tabăra mi-a dat încredere în mine, m-a făcut să simt că există adulți care cred că noi putem să fim parte din cei ce pot să schimbe, să modifice, să îmbunătățească, nu doar mediul, ci și lumea. Folosesc aceste cuvinte mari pentru acei oameni la fel de mari care mi-au inspirat siguranța de a scrie.

Prin activități am reușit să mă cunosc mai bine pe mine și pe colegii mei: am construit figurine din materiale reciclabile la atelierul de reutilizare creativă, am jucat jocuri, am cântat și am dansat fară emoții și fără teama că am să fiu judecată.

Miercuri, activitatea principală a reprezentat-o Treasure Hunt și o consider, de altfel, a fi cea mai interesantă pentru că nu mi-a dat timp să fiu cu mintea altundeva decât eram cu trupul. Am cunoscut locuitorii, 120 ca număr, am aflat povestea navei Rostock scufundată în brațul Sulina timp de cincisprezece ani, în perioada 1991-2005, am fotografiat în trei ore opt tipuri diferite de păsări, am vizitat biserica, școala, așa-zisa “discotecă”, am discutat cu bătrâni și tineri deopotrivă, înțelegând astfel însemnătatea și unicitatea locului și realizând de ce acești oameni doresc să ducă o viață atât de simplă, dar frumoasă.

Am plecat acasă cu o rețetă nemaipomenită de borș de pește, după ce am trecut de punctul de prim ajutor, unde echipa a învățat cum se aplică atele, garouri, bandaje, ce ajutor oferim unei persoane mușcate de șarpe sau cu o fractură deschisă/închisă ori cu hemoragii.

În sala de activități erau amplasați saci menajeri în care se strângeau selectiv deșeurile de la masă, din camere, din jurul nostru. În plus, a fost susținută o prezentare în care ne-a fost explicată diferența dintre gunoi și deșeu, dar și cum pot fi colectate acestea din urmă pentru ca mai departe să fie reciclate în fabrici, acest lucru ducând la îmbunătățirea calității vieții, reducerea poluării, implicit a deteriorării stratului de ozon.

În ultima zi am mers într-o plimbare pe canalele Dunării în care am observat egrete, pelicani, cormorani și multe alte specii de copaci, plante și animale. Ca o comparație, vă puteți imagina o pădure sau un câmp al cărui final nu poate fi observat și care răsare din apă.

Mi-au fost amplificate emoțiile, iubirea, compasiunea și înțelegerea de către acești oameni care nu au crezut doar în noi, ci au crezut și în ei, ce au pierdut nopțile pentru a se asigura că totul merge cum trebuie, dar au rămas constant cu zâmbetul pe buze, ce și-au mulțumit reciproc și și-au spus cât de mult se iubesc unii pe alții pentru că această tabără s-a întâmplat. Astfel, nu au existat șefi și subalterni, au existat doar coechipieri care cred în ceea ce fac și care vor să-și atingă scopul împreună, chiar dacă la prima vedere pare a fi imposibil: o țară curată. Cunosc foarte puțini oameni care cred în adevăratul sens al cuvântului în ideile lor, dar garantez că toți reușesc să își atingă țelul, la fel cum sunt convinsă că au să reușească și cei din echipa “Let’s Do It, Romania!”.

Un om nu o să schimbe niciodată singur toată lumea, dar e dator să încerce și cred că ei nu merită să fie acel singur om. Scopul lor ar trebui să fie scop comun cu al nostru. Pădurile, aerul, animalele și apa sunt lucrurile în jurul cărora ne construim toți existența și este necesar să fim conștienți că deteriorarea lor reprezintă deteriorarea noastră. Să ne implicăm împreună!

Acestea fiind spuse, reprezentativ taberei consider adagiul “Et in Arcadia ego!”, o celebră expresie latinească reprezentând nostalgia paradisului pierdut, al unui moment din viață trăit cu maximă intensitate, ce pare să nu se mai repete, dar care l-a făcut pe cel ce l-a trăit să înțeleagă însemnătatea adevăratei fericiri.

Autor: Alexandra Pătrașcu