Let’s Do It, Romania! în deschiderea One World Romania

Alege să-ţi pese! – acesta este sloganul sub care se desfăşoară în acest an cea de-a 3-a ediţie a festivalului de film documentar dedicat drepturilor omului ”One World Romania”.


Ca şi în ediţiile trecute, festivalul îşi propune să prezinte cât mai multe teme relevante prin filme de bună calitate, care să ajungă la cât mai mulţi tineri, iar astfel să ajute la crearea unei comunităţi active ce îşi doreşte să cunoască şi să se implice în problemele cu care se confruntă ceilalţi.


O parte din echipa “Let’s Do It, Romania!” va fi prezentă miercuri, 17 martie, începând cu ora 19:00 la evenimentul de deschidere ce va avea loc la Ateneul Român din Bucureşti.

Vă aşteptăm să ne vizitaţi la standul ornat cu baloane şi voie bună! :)


One World Romania 2010 va aduce în jur de 35 de documentare noi şi premiate, în 4 cinematografe: Cinema Eforie, Cinema Union, Cinema Elvira Popescu şi Noul Cinematoraf al Regizorului Român (proiect cultural al Muzeului Ţăranului Român). Din dorinţa de a se axa pe chestiuni actuale, fiecare ediţie este împărţită în secţiuni ce abordează diverse teme precum: Au cerut socoteală, Cercuri vicioase, Gimnastica memoriei, Şcoala vieţii, (Onorată!?) instanţă.


Festivalul acordă o mare importanţă discuţiilor libere cu publicul ce urmează vizionărilor filmelor. Astfel, fiecare film va fi introdus de către un organizator, iar dezbaterile de după filme vor avea loc cu ajutorul invitaţilor români şi străini, precum regizori, producători, protagonişti, specialişti în domeniu, reprezentanţi ai ONG-urilor, critici de film şi diplomaţi.


Vizionare plăcută!

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *