Interviu Marta Tănase:

Ea este colega noastră, Marta. Voluntar “Let’s Do It, Romania!” la bază, a ajuns acum să ocupe un loc în echipa din București.

Cu ce se ocupă Marta? Este un super manager de dezvoltare, se ocupă de campania de proiectul “Let’s Share & Care!”, activități corporate și fundraising.

  1. Spune-ne cine ești ca să știm cu cine stăm de vorbă.  

Marta, 30 de ani, născută și crescută în București.

  1. Ce pasiuni ai, cum îți petreci timpul liber?

Călătorii, Călătorii, Călătorii! Plus concerte, teatru și seri lungi cu prietenii.

  1. Cum ai aflat de “Let’s Do It, România!” și ce te-a convins să intri în echipă? 

În 2013 am fost voluntar în echipa de organizare a Zilei de Curățenie. Nu îmi amintesc exact de unde am aflat de LDIR, cred că mai greu era să nu auzi de ei. Adica de noi.

In 2017 am reintrat în organizație cu acte (de salariat) în regulă. M-au convins Anca, Andrei si Ștefan, 3 dintre membrii Board-ului cu care am avut discuția inițială despre care nu stiam că este, de fapt, un interviu.

  1. De cât timp ești parte din echipa LDIR?

10 luni și 3 săptămâni.

  1. Care sunt realizările tale din “Let’s Do It!” de care ești cel/cea mai mândru/mândră?

Mă mândresc mai mult cu rezultatele “emoționale” decât cu cele în cifre. Așa că nu voi menționa cantitățile de donații strânse sau numărul de beneficiari din proiectul “Let’s Share & Care!”, ci sutele de zâmbete și kilogramele de bucurie și apreciere sinceră pe care le-am primit din partea copiilor la care am ajuns.

  1. Ce super eco-putere ai alege dacă ai avea puteri magice?

Aș planta mulți, mulți copaci peste noapte.

  1. Povestește-ne despre o situație care te-a provocat în timpul petrecut în Let’s Do It! și despre cum ai reușit s-o depăsesti cu bine. 

Am parte de situații provocatoare destul de des, prefer să uit momentele în sine și să rămân doar cu lecțiile învățate. P.S. Ciocolata ajută întotdeauna.

  1. Ce citat inspirațional îți ghidează viața?

Nu am reușit niciodată să rețin citate (sau bancuri) lungi, așa că, intenționat sau nu, am rămas prietenă cu Pablo Picasso și vorbele lui: Orice îți poți imagina este real.

  1. Cum te remotivezi când ai un moment dificil? Care sunt sursele tale de inspirație? 

Pe termen scurt, cel mai simplu și eficient proces – inspir, expir și (re)văd “the big picture”. Pe termen mediu și lung mă ajută întotdeauna o plimbare cu bicicleta, o carte bună sau o discuție cu un om drag.

  1. Cum vezi LDIR peste 10 ani? Dar peste 100?

Peste 10 ani nu va mai fi nevoie să organizăm Ziua de Curățenie, ne vom concentra pe partea de educație ecologică doar pentru prevenirea poluării și vom dezvolta afaceri sociale bazate pe principiile economiei circulare.

Peste 100 de ani vom mai exista doar in amintirile oamenilor in varsta, care le vor povesti nepotilor despre noi in timp ce vor culege fructe si legume din curtile caselor lor sustenabile.

  1. Adaugă, te rugăm, o întrebare despre tine (ceva ce ți-ai dori să se știe despre tine) și răspunde la ea.

O întrebare amuzantă pe care chiar am primit-o de curând: Care este secretul vieții tale echilibrate?

Nu există manual sau rețetă minune. Încerc să îmi împart ziua în 8 ore de somn, 8 de muncă și 8 de “joacă”, iar asta functionează de cele mai multe ori. Am un set de valori după care mă ghidez și încerc să nu las lucrurile mici să mă afecteze.

  1. Convinge în două-trei fraze o persoană să facă voluntariat. 

Făcând bine te simți bine! Există și studii pe această temă, nu vă plictisesc cu ele, dar las în schimb un proverb chinezesc care surprinde foarte bine esența voluntariatului de orice fel:

Dacă îți dorești să fii fericit o oră, trage un pui de somn. Dacă vrei să fii fericit o zi, mergi la pescuit. Dacă vrei să fii fericit un an, moștenește o avere. Dacă vrei să fii fericit o viață, ajută-i pe alții.

 

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *