“Let’s do it, Romania!” va fi la Festivalul Plai

Festivalul multicultural Plai va deschide cea de V-a ediţie în 10 septembrie, la Muzeul Satului din Timişoara, loc devenit tradiţional pentru evenimentul 100% timişorean.

Ca şi până acum, pe lângă muzica bună, în 2010 vin Misia, Trilok Gurtu, Ara Dinkjian şi Christoph Pepe Auer Group, la Plai se desfăşoară peste zeci de activităţi culturale.

În cele 3 zile de festival, la corturile partenerilor TVR, AIESEC, ECO Club, Verde pentru Biciclete, Fundatia Rubin şi altele,  precum şi la intrare, la Info punctul festivalului vor fi prezenţi voluntarii cele mai mare proiect de implicare socială, “Let’s do it, Romania!”. Tinerii vor împărţi fluturaşe pe spatele cărora există câte un talon de înscriere în campania din 25 septembrie. Dacă de obicei fluturaşii ajung la coş, cei “Let’s do it, Romania!” vor ajunge în cutiile speciale, care poartă logo Let’s do it, Romania! Cutiile se vor găsi uşor, întrucât aproape toţi partenerii vor avea câte o cutie la cortul sau standul lor. Tot la corturile partenerilor, şi sunt peste 50 parteneri instituţii, ONG, fundaţii, centre culturale, consulate, librării şi alţii va fi câte un voluntar LDIR, care să ofere informaţii despre campanie.

De asemenea, sâmbătă şi duminică se va desfăşura un atelier despre reciclare. Tinerii AIESEC Timişoara şi voluntarii Campaniei naţionale “Let’s do it, Romania!” organizează workshop pe tema importanţei de a aduna deşeurile, explicând ce şi cum putem scoate ceva bun din gunoi. Va fi şi un sondaj despre ce înseamnă reciclarea pentru timişeni, dar mai ales, se va explica proiectul naţional care se desfăşoară în 25 septembrie. Timişenii sunt astfel invitaţi să se alăture echipei judeţene.

Festivalul Plai este ecologic! Let’s do it, Romania! este campania care te provoacă să arăţi cât de ecologic eşti şi tu!

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

2 thoughts on ““Let’s do it, Romania!” va fi la Festivalul Plai

    1. Proiectul se numeste Let’s Do It, Romania! deoarece initiativa apartine Estoniei care a creat comunitatea Let’s Do It! http://www.letsdoitworld.org
      Am adaugat “Curatenie in toata tara, intr-o singura zi” ca sa fie in limba romana si sa fie inteles de toata lumea :)
      Ne vedem la curatenie pe 25 septembrie!

Leave a Reply to Roman Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *