Ecologizare în Piatra Craiului Mai 2012

„Avem un singur Crai ce-aşteaptă neclintit

Cu ale sale creste ce-s roşii-n asfinţit.” (Imnul Pietrei Craiului)

Tocmai de aceea angajaţii Schaeffler au dorit să arăte că le pasă de acest “colţ de rai” şi că vor să contribuie la păstrarea frumuseţilor sale. Astfel s-au mobilizat din nou în cadrul acţiunii de ecologizare “Let’s do it Romania” şi au ales un nou traseu şi o nouă destinaţie din masivul Piatra Craiului, care avea nevoie de ajutor.

Traseul turistic ales pentru ecologizare a fost Cabana Plaiu Foii – Poiana Şpirlea.

Startul acţiunii s-a dat sâmbătă, 12 mai 2012, la ora 10.30 din faţa cabanei Plaiu Foii. La acea oră un grup de iubitori ai naturii, angajaţi ai Schaeffler Romania împreună cu familiile şi prietenii lor, aşteptau cu nerăbdare să pornească pe poteci, auzind deja chemarea muntelui. Vremea a fost şi ea de partea inimoşilor ecologişti, pentru că cerul foarte albastru îndemna la drumeţie. Mulţi dintre membrii grupului nu ştiau unde vor merge şi unde vor ajunge şi în minte aveau o grămadă de întrebări. Urmăreau cu foarte mare atenţie turiştii echipaţi care treceau pe lângă ei cu pas hotărât.

În sfârşit responsabilul grupului hotărăşte plecarea, dar nu înainte de a le da câteva sfaturi despre cum să se comporte pe traseu. Cu paşi mărunţi sau mai mari, membrii grupului se apropie tot mai mult de Crai. Trec întâi de pensiunile care par că vor să fure tot mai mult din frumosul peisaj, cu speranţa că înaintând, vor găsi cu adevărat acele locuri frumoase, neafectate în vreun fel de mâna omului.

Din timp în timp se face câte o mică pauză pentru ca lumea să se regrupeze. Unii sunt încetiniţi de oboseală, alţii de uimire. Craiul începe să se arate treptat în adevărata lui splendoare. Grupul aproape că uită pentru un moment motivul atât de real pentru care se află aici: să adune gunoaie lăsate de oameni inconştienţi şi nepăsători, insensibili la frumuseţea naturii. Bineînţeles că din loc în loc apar urmele „civilizaţiei umane”: peturi goale, cutii de conserve, doze de băuturi, ambalaje de dulciuri etc, pe care participanţii hotărăsc că este indicat să le adune la întoarcere.

Călătorii mai fac o ultimă pauză pe traseu, înainte de ultimul urcuş pieptiş, acea binecunoscută şi mult bombănită „pantă a Şpirlei” care parcă a fost aşezată dinadins acolo, să  taie răsuflarea drumeţului înainte de bine-meritata odihnă din Poiana Şpirlei. Cu un ultim efort de voinţă, după un traseu de 3 ore de urcat, grupul urcă serpentinele pantei Şpirlei, trece pe lângă ultima sursă de apă, izvorul Şipotul Şpirlei, şi iese din pădure în Poiana Şpirlei. Aici refugiul Şpirlea (odată o căsuţă de lemn din poveşti, acum un iglu practic din fibră de sticlă) aşteaptă singuratic şi liniştit turiştii veseli şi vorbăreţi.

Ajunşi lângă refugiu, participanţii se odihnesc puţin pentru a-şi recăpăta forţele, timp în care apucă să observe peretele Craiului acum foarte aproape, hornurile sale întunecate, creasta desenată  pe cerul încă foarte albastru.

Însă nu au timp să admire prea mult fiindcă greul de-abia acum începe. Copiii par a fi primii care uită de oboseală şi încep să exploreze împrejurimile curioşi. Între timp se formează mici echipe care să adune gunoaiele din diverse puncte ale poienii. Având în vedere că refugiul Şpirlea este aşezat într-un punct strategic al traseelor montane din Piatra Craiului, fluxul mare de turişti care trec pe aici lasă dovezi mai puţin plăcute ale trecerii lor sau ale campării. Astfel au apărut în Poiană două adevărate gropi de gunoi care au trebuit curăţate, precum şi zona din spatele refugiului.

A fost reamenajată de asemenea şi vatra de foc. Alte echipe s-au îndepărtat puţin, ieşind din limitele poienii şi au adunat deşeurile din pădure. Toţi au muncit cu mult spor ştiind că fac un lucru foarte important pentru munte. Unii au descoperit gunoaiele, unii le-au adunat (mai ales pe cele mai grele), alţii au făcut fotografii ale locurilor înainte şi după ecologizare, dar şi ale oamenilor care au făcut o faptă admirabilă: aceea de a curăţa. A fost adunată o cantitate impresionantă de gunoaie şi au fost umpluţi mulţi saci, fiecare sperând în sufletul său că poate de-acum, văzând curăţenia, turiştii vor fi mai conştienţi şi mai puţin indiferenţi. Claudiu a spus istoria clădirii şi prăbuşirii, de mai multe ori, a refugiului Şpirlea, care atunci când a ars, a avut puterea să renască, precum un Phoenix din propria cenuşă, datorită unor oameni care cred cu tărie că acest loc are magia lui, iar refugiul trebuie să supravieţuiască.

O parte din membrii grupului au coborât după-amiază cu o parte din sacii plini cu gunoi, spre a-i lăsa la cabana Plaiu Foii conform înţelegerii cu administraţia Parcului Naţional. Bineînţeles că în coborâre, nu au uitat nici de gunoaiele reperate la urcare şi le-au colectat şi pe acestea.

O altă parte a grupului, însă, nu a vrut să se despartă atât de repede de Piatra Craiului şi a hotărât să rămână până a doua zi. După plecarea co-echipierilor lor, cei rămaşi au hotărât să mai facă o mică incursiune către inima muntelui.

Din Poiana Şpirlei traseul urcă, ademenind drumeţul cu fiecare pas mai aproape de peretele de stâncă. Neastâmpăraţi şi curioşi, membrii rămaşi acceptă propunerea lui Claudiu şi îl urmează către punctul numit La Zaplaz. Pe măsură ce urcă, în prima poieniţă se deschide deja o perspectivă nouă asupra munţilor Făgăraş şi Iezer ce apar în faţa ochilor în toată splendoarea lor. Aparatele de fotografiat nu mai contenesc în a prinde cadre care mai de care mai frumoase. După aproximativ 30 de minute de urcuş, prin iarbă, printre rădăcini sau bolovani, drumeţii întâlnesc şi ultimele limbi de zăpadă puţin murdară, dar rece şi aspră, rămase mărturie a iernii care a trecut.

O nouă surpriză li se arată când au trebuit să înveţe să urce pe grohotişul instabil (îngrămădire de bucăti de rocă colturoase, de dimensiuni variabile, rezultate din dezagregarea stâncilor si prăvălite din munii). Efortul lor este răsplătit pe măsură pentru că odată ajunşi la Ferestrele Zaplazului (găuri sculptate de apă în calcar) şi privind prin ele, au parte de o nouă panoramă extraordinară.

După o astfel de tură, drumeţii se întorc foarte încântaţi la refugiu, în Poiana Şpirlei. Aici şi-au montat corturile, au mâncat şi au sporovăit până târziu în noapte.

Cântece de munte s-au auzit din nou în poiană lângă focul de tabără care a încălzit trupurile obosite ale celor care nu au stat o clipă ziua întreagă. Nu au lipsit de lângă foc nici legendele Craiului, poveştile, dar şi întâmplările adevărate. Noaptea a trecut liniştită, iar după un somn bun, toată lumea s-a trezit bine-dispusă pentru a saluta dimineaţa şi a întâmpina apariţia soarelui de după creasta Craiului. Până în jurul orei 10 vremea a fost liniştită şi rece, puţin ostilă, pentru ca apoi Craiul să ofere un adevărat spectacol de lumină şi culori datorită soarelui care luneca blând peste crestele lui.

Cu inima puţin strânsă că trebuie să părăsească locul, şi sub ameninţarea unui nor aducător de ploaie serioasă, membrii grupului au strâns tabăra, au luat restul de gunoaie şi au coborât din Poiana Şpirlea spre cabana Plaiu Foii.

Cel mai important aspect care trebuie reţinut dintr-o astfel de acţiune, este acela că ea nu reprezintă o simplă curăţire a deşeurilor. Oamenii (de toate vârstele) care participă la acest eveniment învaţă multe lucruri despre natură (faună şi floră), despre cum să se comporte în natură (pe munte), ei comunică, lucrează împreună şi se cunosc mai bine pentru că petrec timp împreună, şi nu în ultimul rând se redescoperă pe ei înşişi.

Toţi cei care la acest sfârşit de săptămână au fost acolo, în Piatra Craiului, înţeleg mai bine însemnătatea versurilor din refrenul Imnului Pietrei Craiului:

„Şi-aş vrea să vii şi tu, să mergem împreună

Să împletim acolo, a Craiului cunună…”

            Mihalache Claudiu

12.05.2012

 

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *