Echipele Continental din Timisoara, Sibiu, Brasov si Iasi vor fi pentru al doilea an consecutiv alaturi de Let’s Do It, Romania! Anul acesta cei cca 200 de voluntari din cele 4 locatii vor sprijini actiunea cu speranta ca anul viitor cantitatea de gunoi stransa va fi mai mica. Daca ne uitam in urma povestea noastra suna astfel:
Timişoara – Colegii voluntari din Timişoara, care au fost în număr de 60, au luat provocarea în serios şi s-au deplasat în localitatea Buziaş unde au făcut curăţenie în 3 zone limitrofe. Rezultatul final a fost de aproximativ 150 de saci de gunoi şi un morman de calculatoare şi anvelope aruncate în pădurea de lângă Buziaş.
Sibiu – Înarmaţi cu saci, mănuşi, tricouri şi mai ales entuziasm, colegii din Sibiu s-au alăturat celor peste 3000 de voluntari din judeţul Sibiu pentru a susţine această ambiţioasă campanie. Echipa Conti a preluat 7 mormane cartate, aflate pe albia râului înspre localitatea Răşinari. Împreună au reuşit să facă mai curată această zonă, adunând peste 200 de saci cu deşeuri aruncate la întâmplare.
Iaşi – În Iaşi, 45 de colegi dornici să vadă o schimbare şi să locuiască într-un mediu mai curat s-au s-au alăturat campaniei Let’s do it, Romania! Mănuşile, sacii de gunoi şi apa au fost oferite de către Continental fiecărui participant la eveniment. Cele 2 zone atribuite angajaţilor de la Iaşi au fost în interiorul oraşului – C.A. Rosetti şi Pârtia de Schi- Sărărie, colegii reuşind să strângă cu succes 175 de saci.
Va asteptam sa fiti alturi de noi sambata, 24 septembrie 2011.