India are primul aeroport din lume alimentat doar din energie solară

În sudul Indiei  se află primul aeroport din lume alimentat în totalitate cu energie solară. Cele peste 46.000 de panouri solare ale sale generează chiar mai multă energie decât îi este necesară aeroportului, iar surplusul este trimis la rețeaua de electricitate a statului.

Primele panouri solare au fost instalate în urmă cu trei ani, mai întâi pe acoperiș, apoi în jurul hangarelor.  Anul trecut, printr-un parteneriat public-privat au fost instalate panouri solare pe o suprafață de peste 18 hectare, pe un teren neutilizat din apropierea aeroportului.

După terminarea proiectului, din august 2015, aeroportul Cochin Internațional a devenit primul aeroport 100% solar din lume. Panourile generează în fiecare zi puțin mai mult decât cei 48.000 – 50.000 de kilowați pe care aeroportul îi consumă zilnic.

Costul proiectului a fost de 9,3 milioane de dolari, sumă pe care administrația aeroportului o va economisi în mai puțin de șase ani, datorită faptului că nu plătește factura la electricitate.

Beneficiile aduse mediului sunt uriașe. Se estimează că în următorii 25 de ani se va evita crearea a 300.000 de tone de carbon.

“Am vrut să fim independenți de rețeaua de electricitate” a declarat Jose Thomas, managerul aeroportului. Acum, conducerea are planuri de extindere a fermei solare pentru a alimenta alte terminale ale aeroportului care sunt acum în construcție.

Toate marile aeroporturi pot lua exemplu de la Cochin și pot folosi terenurile libere din jurul lor pentru proiecte prin care să utilizeze energia provenită de la soare.

Tradus și adaptat de: Florina Mirică

Surse articol: CNNScience Alert, TOTB

Sursă foto: Sursa 1

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *