Let’s Blog It!

Let’s Do It, Let’s Bike It… Let’s Blog It! Şi nu neapărat în această ordine. :)


Ultima perioadă a fost plină de veşti bune pentru proiect, culminând cu sprijinul oferit de trustul Media Pro în cadrul unui parteneriat fără pretenţii de exclusivitate. Ce ne doream noi încă din octombrie anul trecut s-a întâmplat abia la sfârşitul lunii trecute, dar este un semn bun, şi deşi am intrat pe ultima sută de metri, aceste ultime două luni de dinaintea zilei de curăţenie au fost cele mai productive în toate ţările care „au făcut-o” până acum. Aşadar, nu e panică, suntem la fel de entuziaşti şi încrezători ca la început şi totul merge înspre foarte bine.


Acum o lună eram la Braşov, la o întrunire naţională a bloggerilor, şi după un mini brainstorming cu Mădălina Uceanu şi craii de la DreamTeamRO, am hotărât să pregătim o întâlnire în care să chemăm blogosfera la o bere şi să povestim. Despre ce facem, despre cum facem, despre ce mai avem nevoie ca să reuşim să facem. De ce? Pentru că noi ştim că deşi se spune că în online e numai gura de oameni, în realitate lucrurile stau altfel. Cam aşa a luat viaţă întâlnirea de joi, care nu putea fi numită altfel decât „Let’s Blog It!”. :)

Pentru afiş ţin să-i mulţumesc lui Laurenţiu, susţinător cu iniţiativă. Ce-i drept, l-am mai pigulit eu după ce mi-a trimis o bază, aşa că dacă nu vă place, eu sunt de vină! Dar să vă placă! :))


Dacă mesajul „Let’s Do It, Romania! faţă în faţă cu blogosfera” duce cu gândul la două tabere adverse, adevărul este că principalul scop al acestei întâlniri este acela de a îi convinge pe toţi cei prezenţi de importanţa situării în aceeaşi tabără. O să vină şi bloggeri care ne susţin de la început, dar o să vină şi bloggeri care deşi cunosc proiectul nu au simţit dorinţa de a-l promova sau bloggeri care chiar atacă iniţiativa, precum şi bloggeri care doar au auzit de numele proiectului şi vor să vină să afle despre ce este vorba direct de la organizatori.


Aş putea scrie pagini întregi despre motivele pentru care un astfel de proiect trebuie sprijinit şi aş ajunge să îmi aduc singură contraargumente până în momentul în care, în final, ar câştiga acel „eu” care susţinea necesitatea proiectului şi necesitatea implicării în toate şi din toate direcţiile.

Dar cu argumente vă aştept joi. Chiar o să vreau să ne împărţim în două tabere – cei care susţin proiectul şi cei care nu – şi până la sfârşitul serii să reuşim să ajungem cu toţii într-una din cele două. Poate vi se pare greu, dacă nu chiar imposibil, dar până la urmă cam asta stă la baza acestui proiect: ideea de unitate. Unitate pentru un scop comun.

Let’s Do It, Romania! nu este un proiect eco. Sau cel puţin nu este DOAR un proiect eco. LDIR este în primul rând „cel mai mare proiect de implicare socială”. Este proiectul pe care ar trebui să îl susţii indiferent dacă îţi pasă de mediul înconjurător sau nu. Este un proiect pe care ar trebui să îl susţii dacă îţi pasă de tine sau de cei din jurul tău.

E un proiect prin care vrem să arătăm că implicarea fiecărui om, la nivel individual, contează. Că 3 ore dedicate într-o zi din an pot însemna o ţară curată. Şi vrem ca impactul să fie atât de mare încât măcar 1% din populaţie să-şi schimbe modul de a gândi şi de a acţiona şi să nu mai spună că „o hârtie în plus aruncată pe jos nu contează”, că „un leu în minus donat unui copil bolnav nu se simte” sau că „votul meu oricum nu influenţează rezultatul”.


Ar mai fi multe de spus, dar important de reţinut este că pentru a ne atinge obiectivele, chiar avem nevoie de sprijinul tuturor. Pentru ca în septembrie să iasă câteva sute de mii de oameni din casă, e nevoie să audă de proiect milioane. Aş spune zeci de milioane, dar nu avem decat două.

De putut se poate. În Slovenia, ultima ţară în care s-a desfăşurat campania Let’s Do It, au ieşit 246.000 de cetăţeni, echivalentul a 12% din populaţie. Şi să nu aud că România e România şi că noi nu suntem în stare, pentru că tocmai această mentalitate distructivă trebuie schimbată prin acest proiect. Trebuie să rupem cercul vicios în care nu facem pentru că spunem că nu suntem în stare să facem şi spunem că nu suntem în stare să facem, pentru că nu facem. Nu o să reuşim să avem o imagine mai bună în afara ţării, dacă nu reuşim în primul rând să avem o imagine mai bună de sine.

Suntem în stare, există oameni valoroşi şi acum există şi un proiect care să îi aducă pe toţi laolaltă pentru un scop comun. Trebuie doar să facem în aşa fel încât mesajul să ajungă la cât mai mulţi dintre ei şi să ajungă corect şi convingător.


Nu aş vrea ca acest post să înceapă să sune ca un mesaj de mobilizare tipic americanilor, aşa că o să mă opresc aici. :)

Vă aşteptăm joi, cu mic, cu mare, cu blog. Berea nu este din partea casei, dar avem multe surprize. :)

Ah, da! Să nu uit! Dacă aveţi pe acasă hârtie pe care nu o mai folosiţi (şi prin hârtie înţelegem inclusiv reviste vechi, carnete de notiţe etc.), aduceţi-o!


Şi nu uitaţi nici voi de pagina dedicată susţinătorilor noştri din online. Avem bannere personalizate pentru bloggeri şi twibbon-uri pentru Twitter şi Facebook. La super ofertă: moka! :D


Pe joi! Mulţumim OpenPub pentru găzduire!

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

5 thoughts on “Let’s Blog It!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *