Viețuitoarele Dunării: păsări pe cale de dispariție din zona dunăreană

Dunărea este locul unde mii de specii de păsări din România își găsesc refugiul. Cele mai multe specii se găsesc în cele două rezervații ale biosferei aprobate de UNESCO din România, Delta Dunării și Parcul Porțile de Fier.

În aceste zone trăiesc multe specii pe cale de dispariție, iar protejarea lor depinde de fiecare dintre noi.

O serie de factori au fost responsabili pentru declinul populațiilor anumitor specii de păsări din România: asanarea mlaștinilor din sectorul inferior al Dunării, transformarea unor corpuri de apă în pescării, campanii de distrugere a păsărilor ihtiofage (care se hrănesc cu pești) în anii ‘50 și ‘60, distrugerea ilegală a cuiburilor de către pescari profesioniști chiar și după încetarea campaniei menționată anterior, împușcarea păsărilor ce se hrănesc din pescării, păsări înecate prinse în plasele improvizate ale pescarilor, bioacumularea metalelor grele și a pesticidelor de către păsări.

Iată câteva specii de păsări de la Dunăre, care sunt pe cale de dispariție:

Șoimul dunărean este o pasăre răpitoare de zi, cu o lungime corporală cuprinsă între 47-58 centimetri şi o anvergură cuprinsă între 97-120 centimetri. Greutatea corporală variază între 730-1.300 grame. Este cea mai rară specie de pasăre clocitoare din România.

d2

Se hrănește cu păsări precum vrabii, stârci, raţe, gâşte. De asemenea, este şi un vânător de mamifere, în special de rozătoare de talie mică sau medie precum popândăi, hârciogi, pui de iepuri, dar şi cu reptile mici.

Conform Descopera.ro, în lume mai trăiesc undeva între 9.411-17.613 perechi de şoimi dunăreni, iar numărul populaţiilor este în scădere.  Cele mai multe perechi trăiesc în China, iar în Europa se pare că mai cuibăresc între 345-527 perechi, conform ornitologului Markus Jais. Ultimele perechi cuibăritoare de șoim dunărean din România mai există doar în Banat și Dobrogea. Cauzele scăderii numărului acestora sunt: degradarea habitatelor, folosirea pesticidelor sau lipsa locurilor de cuibărit.

Pentru a proteja una dintre ultimele perechi de șoim dunărean din România, specialiști și cercetători ai biodiversității au montat o cameră video pe un stâlp de înaltă tensiune din Câmpia de Vest, unde se monitorizează un cuib populat.

Cormoranul pitic este o specie acvatică, trăiește pe lacuri și iazuri extinse, cu vegetație abundentă. În timpul iernii cormoranul mic stă pe lacuri de acumulare.

cormoran-mic

Este o pasăre sociabilă, cuibărind frecvent în colonii mixte alături de alte specii. Se hrănesc cu pește, crustacee, lipitori, insecte sau mamifere mici. În momentul de față, cormoranul pitic este o specie amenințată cu dispariția la nivel mondial, iar în România vânarea acestuia este interzisă prin legea vânătorii.

Rața roșie este cunoscută sub numele de rața cu ochi albi  și este o specie caracteristică zonelor umede cu stufărișuri. Se hrănește cu plante acvatice, moluște, insecte și pești. Populația europeana a speciei este relativ mică, fiind cuprinsă între 12.000 și 18.000 de perechi.

rata rosie

A înregistrat un declin semnificativ în perioada 1970-1990. Factorii care au condus la regresul populațiilor de rață roșie sunt asanarea bălților, degradarea habitatelor, dar și vânătoarea, deși vânatul acesteia este interzis.

Pelicanul creț este pasărea cu cea mai mare dimensiune din familia sa. Poate ajunge până la 180 de centimetri de la vârful cozii până la capătul ciocului. Aripile sale întinse măsoară între 310 si 345 de centimetri lungime. Pelicanul creț prefera în special zonele cu umezeala ridicată precum deltele, estuarele și lagunele.

pelicani creti

 

 

Fiind o specie pe cale de dispariție, conservaționiștii au făcut eforturi pentru a o proteja. Măsurile de protecție au dat roade, iar populația speciei a crescut din 1994 până în 2012 cu 289%, conform Societății Ornitologice din România.

Alte specii de păsări periclitate și vulnerabile care locuiesc în apropierea Dunării sunt: lebăda, lisița, ciocintors, cocorul, gâsca cu gât roşu, lopătarul, egreta mica, egreta mare, stârcul roşu, pelicanul comun, ţigănuşul, stârcul de noapte, barza.

Acest articol face parte din seria “Viețuitoarele Dunării”, scris cu scopul de a promova importanța Dunării pentru România și campania Let’s Do It, Danube!. Proiectul este susținut de Kaufland Romania.

 

Autor: Florina Mirică

Surse articol: Descoperă.ro, Soimiidunareni.ro, Info-Delta.ro

Surse foto: Sursa 1, Sursa 2, Sursa 3, Sursa 4, Sursa 5

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *