Prezentarea echipei Let’s Do It, Romania! Călărași

PURAN VASILICA – coordonator județean Let’ s Do It, Romania!

Președinte Asociația pentru Dezvoltare Durabilă “Dunărea de Jos”, Călărași.

Are ca obiectiv principal  FORMAREA ŞI DEZVOLTAREA SPIRITULUI CIVIC – ECOLOGIC LA COPII ȘI TINERI,  educarea acestora ca MESAGERI în cadrul  FAMILIEI ŞI COMUNITĂȚII, în scopul respectării  legilor care guvernează dezvoltarea socială, ştiut fiind că omul, ca specie biologică, este dependent de natură şi nu poate trăi în afara ei.

Afirmă că în  momentul acesta  în România se produc mult prea multe “deșeuri” care conțin materii valorificabile sau substanțe periculoase. Din păcate consumatorii neglijenți nu risipesc numai resursele limitate, dar contribuie și la agravarea problemelor mediului, iar oamenii nu pot fi separați de mediul lor de viață, deteriorarea acestuia având în cele din urma efect și asupra lor.

 

 

VĂ CHEAMĂ  PE TOȚI pe 12 MAI 2012,  SĂ FITI VOLUANTARI SI SĂ CURĂȚAȚI CALARASUL IMPREUNA   PENTRU CĂ,

TOȚI AVEM RESPONSABILITATEA DE A PROTEJA  RESURSELE LIMITATE ALE TERREI ȘI DE A REDUCE CANTITĂȚILE DE DEȘEURI !!!




ADRIANA SOFIAN

Implicată încă de la început în acest proiect, consideră că vom reuși conștientizarea oamenilor, în special a copiilor și că va veni o zi în care nu vom mai avea ce aduna.





LILIANA RENȚEA

Prin acest proiect speră că a  arătat lumii că  îi pasă. S –a implicat încă de la prima ediție a acestuia  și speră că, de la un an la altul,  vom fi tot mai mulți și că într-un final, vom învinge.





MARIANA IVAN

Consideră că avem dreptul să trăim într-un mediu sanatos și echilibrat ecologic. Prima participare a fost în anul 2011 alături de un grup de voluntari din liceele călărășene. A fost uimită de entuziasmul și de determinarea lor. Dintotdeauna a considerat că impactul cel mai mare asupra celor din jur îl are exemplul personal. Anul acesta va fi tot acolo, numai că echipa este cu mult mai mare.

Înainte de a fi lucrator în cadrul Agentiei pentru Protectia Mediului Calarasi este locuitor al acestui pământ și crede că împreună putem mai mult! Și vrea să își aducă mica contribuție la curățenia generală!

 

 

 

CARMEN  DOROBANŢU

Preşedinte al Asociaţiei Tinerilor Ecologişti

Coordonator zonal al Programului Internaţional Eco-Şcoala

Membrii Asociației Tinerilor Ecologişti au demonstrat de-a lungul anilor că responsabilitatea pentru un mediu curat și sănătos este pe primul plan. Introducerea programului ,,Eco-Şcoală” în Colegiul Tehnic “Ștefan  Bănulescu”a generat schimbări în comportamentul elevilor şi profesorilor în sensul acordarii unei atenţii sporite tuturor problemelor legate de mediul înconjurător.

Tinerii ecologişti au participat cu entuziasm la o serie de acţiuni de voluntariat  iar Proiectul  Let’s Do It, Romania! oferă  prilejul  voluntarilor de a spune stop indiferenței, unindu-şi forțele pentru o cauză comună  – aceea  de a face mormanele de deşeuri să dispară din natură, din împrejurimile oraşului în care locuim.  Reuşita acestei actiuni se datorează în egală masură implicării tuturor partenerilor, precum şi dăruirii fiecărui voluntar în parte.

 

 

 

ANA DUMBRAVĂ – Instituția Prefectului Călărași

Se implică  de la început în acest proiect. Consideră că împreună putem reuși să stopăm  poluarea mediului cu deșeuri , vom reuși să  conștientizăm populația că este necesară o atitudine de respect şi responsabilitate faţă de mediul înconjurător.

 

 

 

DRAGOȘ COMAN– Instituția Prefectului Călărași

Anul trecut, peste 6000 de voluntari din judeţul Călăraşi s-au implicat în cea mai mare campanie de implicare şi responsabilizare socială din ţară, “Let’s Do It, România!” Tineri, adulţi, elevi şi profesori au adunat gunoaiele şi au făcut curăţenie în arealele naturale din judeţ, anul acesta oamenii cu drag de natură vor repeta operaţiunea.

A declarat că: “Let’s do it România! pare să intre în preocupările instituţiilor şi ale cetăţenilor din judeţul Călăraşi în aceasta perioadă de timp. Ca şi în alţi ani, dorinţa sa este ca această acţiune de voluntariat să-i atingă pe cât mai mulţi dintre semenii nostri şi să-i responsabilizeze în relaţia cu mediul în care trăim. Speră din tot sufetul ca numărul celor care vor ieşi la curăţenie anul acesta în Călăraşi să fie dublu!”

 

 

Împreună vom reuşi!

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *