In urma cu un an ma gandeam “oare cum ar fi sa vorbesti la TEDx”. Foarte sincer. Vazusem un filmulet despre “Educating Africa” la recomandarea unui coleg care se implica in proiecte pe educatie. Eh, acum iata ca pot sa impartasesc o experienta de speaker in cadrul unui eveniment TEDx.
Am fost invitata la Sibiu, prin recomandarea unor colegi din Sibiu. Subiectul: Dinamics of life. Au fost cautate persoane care sa fie modele in lumea lor, care sa prezinte care a fost viata si experienta lor intr-un moment foarte important.
As vrea sa va marturisesc ceva: cu doua saptamani inainte eu una imi faceam multe procese de…. existenta. Ce fel de model sunt eu? Nu sunt cunoscuta, nu am bani (activitatile pe care le-am derulat pana acum nu au fost niciodata sustenabile pentru oamenii implicati), din pacate am fost si intr-o perioada destul de dificila in care multi colegi imi dadeau niste feeback-uri… sa zicem mai putin optimiste. In plus, ce model poti sa fii la 28 de ani? Pe scurt, nu gaseam un motiv rezonabil pe care sa-l dau acolo. (probabil un motiv pentru care nu sunt chiar asa de succes cum as fi vrut este auto-critica… putin cam distructiva)
Ajunsa in ziua Z, pardon ziua x… TEDx… Am asistat la prezentarile dinaintea mea (eu am fost penultima). Prima prezentare m-a dat gata. Scott Eastman, fotograf, venit in Romania de cativa ani, care a vorbit pe niste poze superbe… In prima pauza am fugit la el si l-am rugat sa ma lase sa le folosesc in prezentarea mea. Eu aveam doar un powerpoint banal, insa nimic nu se compara cu poze din natura. Reactia lui? « -Oh, you’re an environmentalist, right? -Yes, I am! -Oh, ok! » Am asistat la prezentarea Cristinei Bazavan, despre perioada delicata a revistei TABU. M-a frapat foarte mult similiaritatea situatiilor. Fara sa dau din casa (prea mult), ce pot sa spun este ca multe momente din proiect au fost mai putin energice, mai putin frumoase, de multe ori nu mi-am gasit locul in el… si, surpriza-surpriza!, de multe ori am dat si eu apa la soricei « -Asa cum face orice femeie aflata la ananghie imediat ce ajunge acasa […] »
Si, intr-un final, mi-a venit randul si mie. Aveam emotii. Eram cea mai tanara prezentatoare din cadrul evenimentului si aveam timpul de partea mea care sa ateste daca pot fi un model. Cu emotii, la propriu, am iesit si am inceput sa povestesc. M-am axat pe povestea din spatele proiectului care totusi m-a adus la acest eveniment. Let’s Do It! Si, m-am dat peste cap sa prezint in english. Fiindca mi-am dorit ca toata lumea sa auda povestea direct de la sursa, sa nu aiba nevoie de un translator. Din pacate am avut surpriza neasteptata: erau doua persoane din sala au avut nevoie de traducere in romana. Un touche foarte neplacut… Am avut emotii, deci si prezentarea mea a fost totusi afectata. A fost una emotionala, a fost o insiruire de evenimente cronologice, ulterior evenimente sau momente dificile, am incercat sa exprim ceea ce dupa parerea mea a fost o stare de revolutie (dureroasa de cele mai multe ori) a proiectului, a celor din jur, a societatii romanesti si intr-un final, probabil, si a mea. Nu as putea sa redau acum intocmai ceea ce am spus, pentru ca am spus retraind niste lucruri, deci implicit orice structura a fost pierduta. Insa, pot sa impartasesc aici concluzia la care am ajuns: nu consider ca eu sunt un model. Consider ca ceea ce am facut in proiect poate fi considerat un model, insa unul nesustenabil pe termen lung. Daca i s-ar cere cuiva sa faca acelasi lucru pe o perioada lunga, nu ar avea cu ce sa traiasca. Singurul succes pe care il vad este acesta: daca cineva si-ar propune sa faca acelasi lucru, sa se rupa din viata lui cu totul si sa isi dedice tot timpul pe o perioada de un an de zile pentru o cauza sociala, ar atrage in jurul lui cunoscuti, ar inspira alti oameni sa faca acelasi lucru, atunci acesta poate fi considerat modelul de succes. Deci nu omul, ci faptele.
De ce ar face cineva asta? Ar face-o pentru ca Romania merita astfel de actiuni. Ar face-o pentru ca personal te poti dezvolta intr-un infinit de modalitati mai mult decat intr-un cadru format, structurat si asezat. Si ar face-o avand in minte gandul ca daca treci asa o punte, aproape nimic altceva in viata nu poate fi la fel de greu. Ar face-o pentru ca ar fi o buna cauza in care sa-si dedice energia, acum cat e tanar. Ar face-o pentru ca s-ar cali pentru orice alte provocari vin pe viitor. Doar nu in orice zi pui tara la cale, nu?
Liana Buzea
