casa solara Efden 2

Casa solară EFdeN, proiectul unor studenți români pasionați de construcții – Interviu

EFdeN este o locuință solară, care își produce propria energie electrică prin panouri fotovoltaice. Astfel, nu vor exista facturi electrice. Ceea ce are în plus această casă este o seră interioară, care joacă un rol şi în încălzirea spaţiului de locuit.

Casa face parte din proiectul EFdeN, conceput de studenți de la Universitatea Tehnică de Construcţii, Universitatea de Arhitectură şi Universitatea Politehnică, care îşi propun să transforme foste spații industriale din București în cartiere “verzi” .

Pentru a afla mai multe despre acest proiect, am discutat cu Mihai Toader-Pasti, managerul proiectului.

1. Povestiți-mi despre începutul proiectului, de unde v-a venit ideea?

Povestea Solar Decathlon în România a pornit de la o vizită în parc. Pierre Bortnowski, managerul de proiect PRISPA, a ajuns întâmplător într-un parc, în Madrid, unde avea loc prima ediție europeana a Solar Decathlon, cea din 2010. Ulterior, fiind asistent la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu București, s-a format o echipă de profesori și studenți care a scris propunerea pentru ediția din 2012 de la Madrid, acolo unde am participat cu echipa PRISPA.

Proiectul EFdeN s-a născut din continuarea a șase membri pasionați PRISPA, deoarece am văzut ce implicații poate avea un astfel de proiect în dezvoltarea profesională și personală a studenților. Cu ajutorul Universității Tehnice de Construcții București și a Universității de Arhitectură, a unor cadre didactice extraordinare și a unui efort colectiv am ajuns să reprezentăm România din nou, fiind și singura echipă calificată din Europa de Sud-Est, în finala de la Versailles, acolo unde au ajuns 20 de echipe din 16 țări și patru continente.

EFden

2. De unde denumirea de „EFdeN”?

EFdeN pleacă de la funcția matematică f(n), unde n este natura, deoarece noi proiectăm în funcție de natură. A fost un proces destul de lung de creație între oameni de comunicare, arhitecți, dar și ingineri până să ajungem la acest nume și este o primă demonstrație a caracterului interdisciplinar al proiectului nostru.

3. Ce provocări ați avut, ce obstacole ați avut de trecut?

Proiectele de Solar Decathlon sunt foarte complicate, pentru că implică realizarea unui produs foarte complex – o locuință, necesită un volum de muncă extraordinar – am dedicat peste 150.000 ore de voluntariat, o echipă mare și creativă – peste 40 de studenți constant și o dinamică foarte mare în resurse umane, au fost până acum peste 250 de studenți în proiect. Fiind un proiect educațional, membrii EFdeN vin, învață, se dezvoltă și pleacă în companii.

Santier 2

O altă provocare este corelarea foarte bună între specialități și durata mare de implementare. Studenții sunt responsabili și de concept, dar și de strângerea fondurilor, proiectarea, construcția efectivă și logistica, iar întreaga durată de implementare este relativ mare și anume 2-3 ani.

Lipsa fondurilor este cea mai mare provocare, deoarece vorbim de un proiect cu o evaluare de 1.100.000 EUR (din care 85% sunt servicii și produse) pornit de la zero, fără finanțare din partea statului sau a universităților. Suntem un proiect de peste un milion de euro care, dacă nu ar avea sponsorizare pentru șuruburi, nu am avea șuruburi. La PRISPA am fost nevoiți să vindem casa, iar la EFdeN am reușit cu greu să o păstrăm, dar am fost de patru ori în fața acestei decizii și doar ambiția, visul nostru comun și un risc inconștient ne-a dus mai departe, aici.

Colaborarea cu 120 de companii este rezultat muncii și seriozității de care am dat dovadă și a faptului că niciodată nu ne-am dat bătuți, dar este și o responsabilitate foarte mare. Trecând de obligațiile contractuale, trebuie să avem grijă ca partenerii să fie mereu mulțumiti, deoarece continuarea lor în următoarele echipe Solar Decathlon este esențială pentru noi în ideea câștigării competiției în anii ce urmează și a punerii României pe harta sustenabilității în lume, o dovadă de responsabilitate până la urmă.

4. Dacă eu aș vrea acum să cumpăr o astfel de casă, cum procedez?

Primul pas ar fi să vizitați o astfel de casă, iar EFdeN 4C – Primul Centru de Cercetare a Condițiilor de Confort din România este deschis publicului larg în fiecare joi, între orele 18.00 – 20.00 și duminica, între 12.00 – 16.00, unde puteți afla de la echipa EFdeN ce tehnologii, echipamente, strategii și produse am folosit într-o casă sigură și confortabilă, care produce mai mult decât consumă, fără facturi lunare, o locuință ce urmează sa fie certificată Living Building Challenge, atestând astfel faptul că este cea mai sustenabilă locuință din Europa. Găsiți casa pe Pache Protopopescu, nr.66, în incinta Facultății de Inginerie a Instalațiilor. [Harta]

casa Efden

5. Care sunt costurile unei astfel de case ecologice?

Prototipul pe care noi ne dorim să îl industrializăm va urma să coste 120.000EUR pentru 150mp, asta însemnând în jur de 800EUR/mp. Costurile unei locuințe pe întrega durata de funcționare se împart: în 20% pentru construcție, 75% operare și mentenanță, 5% demolare. Chiar dacă o casă ecologică/sustenabilă este cu 10%-15% mai scumpă inițial, ideea de proiectare și folosirea echipamentelor potrivite se va dovedi o alegere foarte profitabilă în timp.

14718121042_2299d9c115_k_1024x682_27766700

6. Care este partea mai puțin plăcută atunci când locuiești într-o astfel de casă?

Cred că partea mai puțin plăcută este faptul că încă nu poți injecta energie electrică în rețea decât după luni de zile de muncă și nu poți primi bani pentru surplusul de energie, iar acest lucru este puțin frustrant, fiind o risipă.

Am începutul însă să lucrăm cu Ministerul Energiei la noua Strategie Energetică Națională, și începem discuțiile cu Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Ministerul Dezvoltării Regionale (MDRAP), Ministerul Mediului și alte instituții abilitate pentru a rezolva această problemă și a readuce atenția pe micul consumator care, sperăm noi, să devină și producător cu această ocazie.

7.  Descrieți cum ar arăta o zi din viața proprietarului unei astfel de case.

Nouă ne place să credem să proprietarul este o persoană responsabilă care alege să consume mai puțin și să aibă un stil de viață sănătos, să folosească produse naturale, reciclabile și în armonie cu mediul. Am vrea de asemenea să credem că este o persoană care folosește aceste acțiuni și casa pentru a fi un exemplu și a îi inspira și pe alții, pentru a produce o schimbare pozitivă la nivelul societății.

Este responsabilitatea noastră să nu stricăm această planetă și până acum nu am făcut o treabă foarte bună, iar dacă nu producem o schimbare, va trebui să dăm socoteală copiilor și nepoților noștri pentru iresponsabilitatea noastră.

 

efden_urbanism

8. Ce sfaturi și soluții le dați oamenilor care vor să scadă costurile facturilor la curent și căldură?

Modul în care a plecat proiectul nostru a fost de sobrietate, să consumăm cât mai puțină energie, cât mai puțină apă, cât mai puține materiale. Acesta ar fi un prim sfat, să aibă grijă cât consumă și pe cât se poate să monitorizeze acest comportament. Apoi este foarte important ca locuința să consume cât mai puțin, să aibă cât mai puține pierderi, iar aici termoizolația și calitatea ferestrelor au un rol foarte important.

Pe partea de echipamente, folosirea de becuri LED, de perlatoare și robineți termostați și montarea de panouri solare (cele pentru apă) sunt soluții care nu mai au nevoie de niciun calcul, iar pentru tipul sistemelor de încălzire sau răcire  și montarea panourilor fotovoltaice este nevoie de un studiu și o serie de estimări.

Mai multe informații găsiți pe site-ul www.efden.org și în Documentul de Prezentare EFdeN.

 

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *