Voluntarii braşoveni – primii pe ţară!

Oameni buni am reuşit! Suntem primii pe România! În Judeţul Braşov au ieşit la curaţenie 15 000 de voluntari! E o cifră mai mult decât semnificativă! Între timp şi blogul Let’s Do It, România a ajuns pe primul loc – ceea ce ne bucură şi mai mult, înseamnă că suntem destul de mulţi cărora le pasă de mediu şi vor o natură curată, lipsită de gunoaie.


Am lipsit câteva zile de pe blog din cauza unor mici probleme de upload, toată lumea a fost obosită şi centralizarea datelor încă nu s-a încheiat. Echipa braşoveană a proiectului s-a asigurat zilele acestea că procesul de ridicare al sacilor de pe traseele voluntarilor s-a încheiat cu succes  şi, mai ales, că deşeurile au ajuns la Agenţii autorizaţi pentru reciclare, coincinerare, procesare şi depozitare.   


Revenim aşadar cu veşti bune: din datele centralizate până acum de la Operatorii care au participat la Proiect în Judeţul Braşov vă putem spune că deja avem raportate aproximativ 118 tone de deşeuri depozitate la rampe ecologice şi alte 70,5 tone de deşeuri reciclate/valorificate în urma  acţiunii de sâmbătă.


Mulţumim tuturor celor care au trimis şi mai trimit în continuare fotografii sau filmuleţe video pe adresele de email ale Mihaelei şi ale lui Lucian. Intenţionăm să punem la un loc toate aceste poveşti şi materiale foto-video pe un DVD care să ne aducă aminte şi mai târziu de această mobilizare cu adevărat impresionantă de la Braşov.


Revenim încet, încet cu materiale din ziua de 25 septembrie.


Autor: Lucian Iuga

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *