Încălzirea globală nu este o problemă doar pentru umanitate, ci și pentru natură, cu precădere pentru situația oceanelor. Odată cu jumătatea lunii martie 2023, temperatura oceanelor a atins valori mult mai mari față de medie, iar impactul se simte la nivel global.
Spre exemplu, oceanele japoneze sunt cu 4 grade Celsius mai calde decât în mod normal, nivelul de precipitații este sub limită în țări precum Anglia, Spania, Franța, dar și în întreaga Peninsulă Scandinavă, iar musonul indian nu este atât de puternic pe cât ar fi trebuit.
Mai mult decât atât, perturbările climatice au dus la apariția a două fenomene ce aduc consecințe negative mediului, și anume El Niño și La Niña. Cel dintâi fenomen este întâlnit în zona tropicală a Oceanului Pacific și este o consecință a încălzirii la suprafață a oceanelor și a mișcării acestora din vest spre est. Din cauza lui El Niño, litoralele sunt deseori victimele furtunilor, secetelor și inundațiilor.
Spre deosebire de acesta, La Niña este un fenomen cunoscut pentru temperaturile foarte scăzute ale apelor de la suprafața Oceanului Pacific, mai exact în zona ecuatorială, ceea ce duce la temperaturi extrem de ridicate.
Alți factori care influențează creșterea temperaturii apelor oceanelor și mărilor sunt topirea gheții care acoperă suprafața apelor și absorbția radiațiile solare care au fost reflectate de gheață în spațiu.
Asia de Sud este una dintre dintre regiunile cel mai afectate de aceste schimbări radicale de temperatură, deoarece lipsa de putere a musonului de vară a avut efecte negative asupra ploilor, ceea înseamnă o potențială problemă pentru agricultură.
Și România este afectată de încălzirea globală, iar principalele consecințe pe care le observăm sunt valurile de căldură, lipsa ploilor, prezența furtunilor și a incendiilor forestiere, precum și creșterea riscurilor de secetă și pierdere a biodiversității.
Cu toate acestea, împreună putem contribui la combaterea încălzirii globale prin limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră, reducerea amprentei de carbon, reciclare și grijă față de mediu. Let’s Do It, Romania! Let’s Do It, World!