We did it, Romania!, dar nu ne vom opri aici!

Echipa Let’s Do It, România! a centralizat datele pentru Judetul Timis. Concluzia generala este ca avem un judet curat.

 

Rezultatele celor doua campanii de pâna acum, cele din 2010 si 2011, precum si numeroasele proiecte si actiuni locale demarate ulterior, initiate la nivel de scoli sau primarii, au avut un impact pozitiv. Avem un judet mult mai curat decât acum doi ani.

 

Unul dintre obiectivele campaniei din 12 Mai a fost curatarea celor trei zone pe care toti timisenii le stiu murdare, Padurea Verde, Sag si Lacul Surduc. Am avut însa surpriza placuta de a gasi zonele respective mult mai curate decât ne asteptam.

 

Pâna în acest moment si-au confirmat implicarea 41 primarii si anume:
Timisoara, Lugoj, Buzias, Ciacova, Deta, Faget, Jimbolia, Recas, Sânnicolau Mare, Bethausen, Carpinis, Cenei, Curtea, Darova, Dumbravita, Fârdea, Ghiroda, Giarmata, Giulvaz, Jebel, Lenauheim, Liebling, Livezile, Manastiur, Margina, Masloc, Moravita, Mosnita Noua, Padureni, Parta, Pietroasa, Racovita, Sacalaz, Sag, Sânmihaiu Român, Saravale, Stiuca, Tomnatic, Traian Vuia, Varias si Victor Vlad Delamarina.

 

Au participat 3758 de voluntari, dintre care 1968 elevi de la 62 de scoli, licee sau colegii din judet.

 

Au fost strânsi doar 6861 de saci dintre care 1944 cu materiale reciclabile – plastic, pet, aluminiu. Media sacilor strânsi de voluntari a scazut de la 2,30 în 2011 la 1,82 saci de persoana.

 

Companii care au participat cu voluntari: Toyota, Simco Grafic, continental Automotive, Flextronics, Selgros, Metro 2, Personal broker, Bosch Communications, dm-drogeriemarkt, PricewaterhouseCoopers, Visma, Billa, Procter & Gamble, Bitea Construct, Zile si Nopti, Ursus-Timisoreana.

 

ONG-uri care au participat cu voluntari: EcoClub, Toastmasters Timisoara, Noua Acropola, Rotary, Rotaract, Interact, Student Plus, Cercetasii României si nu în ultimul rând Asociatia Timisoara Capitala Culturala Europeana.

 

Institutii care au participat cu voluntari (altele decât primariile mentionate mai sus): Gruparea de Jandarmi Mobila Timisoara, Inspectoratul de Jandarmi Judetean Timis, Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Timisoara, Garda Nationala de Mediu Comisariatul Judetean Timis, Penitenciarul Timisoara.

 

Implicarea autoritatilor locale, a primariilor si a institutiilor de învatamânt a fost buna, asigurând o foarte mare parte din necesarul de saci si de manusi precum si pomovând evenimentul la nivel local si implicând locuitorii si elevii în campanie.

 

Reusita campaniei Let’s Do It, România! din acest anul nu ar fi fost posibila fara sprijinul companiilor care s-au implicat si au sprijinit din nou Let’s Do It, România! în Judetul Timis: Frigoglass, Continental, Florimpex si Fast Point. Apa minerala pentru voluntari a fost oferita si în acest an de catre Apa Minerala Buzias. Incepând cu 2012 echipei de sustinatori din Timis i s-a alaturat Flextronics, Toyota Timisoara si Simco Grafic.

 

Multumim si reprezentantilor mass media ca au fost alaturi de noi înca de la început. Ne-au sustinut în promovarea ideii de implicare, voluntariat si responsabilitate mai ales 24FUN, Zile si nopti, ReDesteptarea, deBanat si TVR Timisoara.

 

O contributie importanta au avut-o Garda Nationala de Mediu, Romsilva, Primaria Timisoara precum si Inspectoratul Scolar si Prefectura Timis.

 

Multumim si felicitam pe aceasta cale toti voluntarii participanti, multi dintre ei pentru a treia oara, la Ziua de Curatenie Nationala.

Let's Do It, Romania! 2012 Judetul Timis

 

Let's Do It, Romania! 2012 Judetul Timis

Let's Do It, Romania! 2012 Judetul Timis

Let's Do It, Romania! 2012 Judetul Timis

Let's Do It, Romania! 2012 Judetul Timis

Let's Do It, Romania! 2012 Judetul Timis

Let's Do It, Romania! 2012 Judetul Timis

Let's Do It, Romania! 2012 Judetul Timis

Let's Do It, Romania! 2012 Judetul Timis

Let's Do It, Romania! 2012 Judetul Timis

Let's Do It, Romania! 2012 Judetul Timis

Let's Do It, Romania! 2012 Judetul Timis

Let's Do It, Romania! 2012 Judetul Timis

Let's Do It, Romania! 2012 Judetul Timis

Let's Do It, Romania! 2012 Judetul Timis

Let's Do It, Romania! 2012 Judetul Timis

Let's Do It, Romania! 2012 Judetul Timis

Let's Do It, Romania! 2012 Judetul Timis

Let's Do It, Romania! 2012 Judetul Timis

Va multumim ca ne-ati ajutat sa facem din Timis un judet curat. We did it, Romania!, dar nu ne vom opri aici!

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

One thought on “We did it, Romania!, dar nu ne vom opri aici!

  1. Navigand pe netul in limba romana iata ca am aflat pe pagina dumeavoastra.

    Trebuie sa apreciez ca sunt placut surprins de calitatea articolelor de
    pe acest sait si va doresc cat mai mult succes!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *