Environ sprijina Let's Do It, Romania! - avem sediu!
One thought on “Veşti bune, bune de tot! :)”
A fost odată ca niciodată o fetiţă pe nume Alexa.Şi îi plăcea mult să cutreiere dealurile şi câmpiile, să culeagă flori, să zburde alături de fluturi, să cânte cu păsărelele, să vorbească cu animalele ce îi ieşeau în cale, să descopere natura.
Într-o zi, în timp ce se plimba fetiţa noastră, a ajuns la umbra unui tei bătrân şi stufos. Se aşeză lângă el ostenită, doar câteva minute să-şi tragă sufletul, dar adormi. Avu un vis ciudat.
Se făcea că teiul se apleacă spre ea şi o ia în braţe. O ridică sus, sus, de unde putea vedea întreg „universul ei” şi îi şopteşte:
„Îmi amintesc când eram tânăr! Doamne, ce vremuri! Mă înălţam măreţ deasupra tuturor şi vedeam tot ce se întâmplă…acum am obosit, arareori mai reuşesc să-mi îndrept spatele să văd ce mai e nou…Părinţii mei au plecat de mult timp, au venit oamenii şi i-au luat când eu eram mic, am plâns câteva zile, dar mi-am revenit, nu aveam ce să fac!
Apoi, nu era zi în care să nu vină veveriţele să mă viziteze, tot timpul aveam musafiri, nici nu aveam răgaz să rămân singur. Stăteam ore întregi la poveşti…acum ştiu povestea tuturor. Aşa aflam ce se întâmplă în jur, vrăbiile şi rândunicile veneau şi-mi spuneau ce mai e nou prin sate, cine a venit şi cine a plecat, albinele zumzăiau mereu pe lângă mine, ce e drept, şi miroseam frumos…nimeni nu mă întrecea!
Orice animal trecea pe lângă mine, nu era chip să nu se aşeze la umbră să se odihnească pentru câteva minute, şi ne luam la vorbă încât uneori uitau să plece şi o zi întreagă. Îmi era tare drag să le aud poveştile, să le ascult problemele, dar acum am îmbătrânit.
Acum că mă auzi, vreau să te învăţ un secret: te-am văzut de multe ori, dar n-am îndrăznit să te opresc – vreau să-ţi spun ce să faci ca să poţi să asculţi povestea fiecărei flori, a fiecărui copac, animal, pasăre, insectă sau piatră ce îţi iese în cale. Atunci când le vorbeşti, aşa cum am văzut că o faci de obicei, nu fugi mai departe- opreşte-te şi ascultă cu atenţie ce are să-ţi spună fiecare.Vei fi minunată să vezi cât de multe au să-ţi spună – trebuie doar să asculţi, nu cu urechile, ci cu inima Au multe să te înveţe.”
Termină de spus aceste lucruri şi dispăru din vis. Brusc, se trezi şi fetiţa, dar nu se speriase. A mai stat câteva minute până să-şi deaseama de ce s-a întâmplat, după care s-a ridicat, a luat tulpina teiului în braţe atât cât a putut, l-a strâns uşor în braţe pe „bătrânul înţelept”, i-a mulţumit şi a plecat fericită mai departe. Aflase un secret, care pentru ea era foarte preţios!
Din acea zi, Alexa a aflat pe rând povestea tuturor celor pe care-i întâlnea în pelegrinările ei zilnice. Nu era urmă de tristeţe pe chipul ei, deoarece în fiecare clipă descoperea câte ceva, nu avea cum să se simtă singură, ca alţi copii. Şi, uneori venea la umbra bătrânului tei să-i mai povestească şi lui câte una, alta.
Written by Jorjette
A fost odată ca niciodată o fetiţă pe nume Alexa.Şi îi plăcea mult să cutreiere dealurile şi câmpiile, să culeagă flori, să zburde alături de fluturi, să cânte cu păsărelele, să vorbească cu animalele ce îi ieşeau în cale, să descopere natura.
Într-o zi, în timp ce se plimba fetiţa noastră, a ajuns la umbra unui tei bătrân şi stufos. Se aşeză lângă el ostenită, doar câteva minute să-şi tragă sufletul, dar adormi. Avu un vis ciudat.
Se făcea că teiul se apleacă spre ea şi o ia în braţe. O ridică sus, sus, de unde putea vedea întreg „universul ei” şi îi şopteşte:
„Îmi amintesc când eram tânăr! Doamne, ce vremuri! Mă înălţam măreţ deasupra tuturor şi vedeam tot ce se întâmplă…acum am obosit, arareori mai reuşesc să-mi îndrept spatele să văd ce mai e nou…Părinţii mei au plecat de mult timp, au venit oamenii şi i-au luat când eu eram mic, am plâns câteva zile, dar mi-am revenit, nu aveam ce să fac!
Apoi, nu era zi în care să nu vină veveriţele să mă viziteze, tot timpul aveam musafiri, nici nu aveam răgaz să rămân singur. Stăteam ore întregi la poveşti…acum ştiu povestea tuturor. Aşa aflam ce se întâmplă în jur, vrăbiile şi rândunicile veneau şi-mi spuneau ce mai e nou prin sate, cine a venit şi cine a plecat, albinele zumzăiau mereu pe lângă mine, ce e drept, şi miroseam frumos…nimeni nu mă întrecea!
Orice animal trecea pe lângă mine, nu era chip să nu se aşeze la umbră să se odihnească pentru câteva minute, şi ne luam la vorbă încât uneori uitau să plece şi o zi întreagă. Îmi era tare drag să le aud poveştile, să le ascult problemele, dar acum am îmbătrânit.
Acum că mă auzi, vreau să te învăţ un secret: te-am văzut de multe ori, dar n-am îndrăznit să te opresc – vreau să-ţi spun ce să faci ca să poţi să asculţi povestea fiecărei flori, a fiecărui copac, animal, pasăre, insectă sau piatră ce îţi iese în cale. Atunci când le vorbeşti, aşa cum am văzut că o faci de obicei, nu fugi mai departe- opreşte-te şi ascultă cu atenţie ce are să-ţi spună fiecare.Vei fi minunată să vezi cât de multe au să-ţi spună – trebuie doar să asculţi, nu cu urechile, ci cu inima Au multe să te înveţe.”
Termină de spus aceste lucruri şi dispăru din vis. Brusc, se trezi şi fetiţa, dar nu se speriase. A mai stat câteva minute până să-şi deaseama de ce s-a întâmplat, după care s-a ridicat, a luat tulpina teiului în braţe atât cât a putut, l-a strâns uşor în braţe pe „bătrânul înţelept”, i-a mulţumit şi a plecat fericită mai departe. Aflase un secret, care pentru ea era foarte preţios!
Din acea zi, Alexa a aflat pe rând povestea tuturor celor pe care-i întâlnea în pelegrinările ei zilnice. Nu era urmă de tristeţe pe chipul ei, deoarece în fiecare clipă descoperea câte ceva, nu avea cum să se simtă singură, ca alţi copii. Şi, uneori venea la umbra bătrânului tei să-i mai povestească şi lui câte una, alta.
Written by Jorjette
http://jorjette.co.cc/despre-natura/la-umbra-unui-tei-batran/