Sustenabilitatea și importanța ei pentru un mediu mai curat. Ce înseamnă directiva non-financiară pentru companiile din România

Credit foto: ID 16535260 © Dave Bredeson | Dreamstime.com

Sustenabilitatea este calitatea unei activități de a se desfășura fără a epuiza resursele disponibile și fără a distruge mediul, deci fără a compromite posibilitățile de satisfacere a nevoilor generațiilor următoare. Conceptul implică stabilirea unui echilibru între creșterea economică și protecția mediului și găsirea de resurse alternative.

Sustenabilitatea joacă un rol tot mai important în dezvoltarea companiilor. În acest context, Uniunea Europeană a adoptat directiva 2014/95, potrivit căreia afacerile cu peste 500 de angajati care intră sub incidența definiției de afacere de “interes public”  au obligativitatea de a raporta anual o serie de aspecte non-financiare și informații privind activitățile de responsabilitate socială și sustenabilitate.

Companiile care intră sub incidența acestei directive trebuie să publice, începând cu anul financiar 2017, o declarație care să conțină descrierea politicilor adoptate în legătură cu aspectele non-financiare, rezultatele obținute și indicatorii de performanță relevanți pentru domeniul de activitate.

Așadar, un business sustenabil va încerca să reducă energia folosită, cantitatea de deșeuri produsă și va organiza acțiuni de protecție a mediului, pentru dezvoltarea comunității și altele de acest fel. Echipa “Let’s Do It, Romania!” a participat în vara anului trecut la conferinţa-dezbatere “Împreună pentru un viitor mai bun – Raportarea non-financiară, calea spre un business sustenabil”.

“În România nici măcar nu se știe ce ministere sunt responsabile pentru implementarea acestei directive, deși implementarea trebuie realizată în anul 2017. Problema este că firmele la nivel național încă nu știu ce și când trebuie raportat. Conform directivei, primele raportări vor trebui făcute în 2018, însă pregătirea unui astfel de raport durează chiar și 6-8 luni”, a spus în cadrul conferinței Andreea Giovani, sustainability manager în cadrul companiei de consultanță PwC România.

Pe lângă obligativitatea legală de raportare, există mai multe motivații pentru companiile vizate. Astfel, conform studiului publicat de Centrul Român de Politici Europene, în parteneriat cu Raiffeisen Bank şi Romanian Business Leaders (2015), companiile românești participante au indicat beneficiile raportării: este un bun instrument de PR si comunicare,  o modalitate de a fi transparenți în fața clienților, partenerilor și a furnizorilor. În plus, va crește vizibilitatea companiei în comunitatea în care își desfășoară activitatea, conferă transparență asupra eforturilor de responsabilitate socială și, în același timp, relevă impactul acestor inițiative.

DSC_1259

“Companiile trebuie să fie atente și la furnizorii contractați. De exemplu, nu poți afirma că nu ești implicat în exploatarea copiilor prin muncă dacă furnizorii tăi fac asta”, a explicat în cadrul conferinței Sandra Genee, Senior Coordinator Corporate & Stakeholder Relations al organizației Global Reporting Initiative.

Sperăm că această directivă va aduce rezultate pozitive pentru România, iar companiile vor deveni mai responsabile și se vor implica mai mult în acțiuni civice.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *