Sarea de mare conţine particule de plastic

Cercetătorii de la Universitatea de Est din China au descoperit că 15 mărci de sare vândute în supermarketurile din China conţin particule de plastic provenite din sticle, ambalaje şi ceolofan.

Cea mai mare cantitate de plastic a fost găsită în sarea de mare, între 550 şi 681 de microparticule pe kilogram, conform Societăţii Americane de Chimie. Chiar şi pietrele şi fântânile sărate au fost contaminate, cu până la 204 particule pe kilogram.

Asta înseamnă că oricine îşi pune sare de mare în mâncare ar consuma aproximativ 3 particule pe zi, deci în jur de 1.000 de particule pe an. În comparaţie, un alt studiu a dezvăluit că mulţi europeni consumă chiar şi până la 11.000 de astfel de particule prin consumul de peşte şi crustacee contaminate.

“Particulele de microplastic sunt periculoase pentru organismul uman din cauza mărimii foarte mici şi a capacităţii lor de a absorbi poluanţi organici rezistenţi”, arată un raport al cercetătorilor chinezi.

Deşi oceanele din jurul Chinei par a fi printre cele mai poluate din lume, cu siguranţă şi sarea din America şi Europa este contaminată cu plastic.

“Plasticul a devenit un poluant omniprezent şi mă îndoiesc că are importanţă dacă analizezi sarea din magazinele americane sau chineze”, declară Sherri Mason, un cercetător de la Universitatea de Stat din New York.

Cum ajunge plasticul în sare?

Nu este o noutate că apele sunt poluate cu plastic. Poluarea este atât de gravă încât în oceane s-au format chiar insule plutitoare de plastic.

O sticlă de plastic nu se va degrada natural într-o viaţă de om, însă se va dezintegra în bucăţele mai mici şi mai mici, până ce devin microscopice. Astfel, acestea ajung în sarea de mare, dar şi în vieţuitoarele care trăiesc acolo şi pe care apoi oamenii le consumă.

Autor: Florina Mirică

Surse articol: Inhabitat, Quartz, Geek

Sursa foto: Sursa 1

 

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *