În 24 Septembrie Judeţul Timiş poate deveni cel mai curat judeţ din ţară

Hai să facem din Timiş cel mai curat judeţ din ţară!


Cartarea, cea mai importantă etapă din pregătirea acţiuniiLet’s Do It, România!” din 24 Septembrie, a intrat pe ultima sută de metri. Ea trebuie finalizată pâna la sfârşitul acestei săptămâni, în 18 Septembrie, la ora 23.59. Doar în jurul Timişoarei şi localităţilor din apropiere, pâna în acest moment, au fost depistate peste 100 de mormane ilegale de gunoi.

Zone de mare importanţă pentru campania “Let’s Do It, România!” care vor trebui cartate (inventariate mormanele de gunoi din jurul localităţilor) până la sfârşitul săptămânii sunt  Periam-Igriş, Cenad-Dudeştii Vechi, Şag, Margina-Coşeviţa-Româneşti, Surduc, Jimbolia, împrejurimile Lugojului precum şi albiile râurilor Bega şi Timiş. Şi pentru că în 16 Septembrie intrăm în Săptămâna Mobilităţii Europene, tema campaniei din acest an fiind “Mobilitate alternativă”, vă invităm la mişcare. Urcaţi-vă pe bicilete, ieşiţi afară din oraşul, comuna sau satul vostru şi porniţi la o scurtă vânătoare de gunoaie. Informaţii despre procedura de cartare găsiţi aici.

morman de gunoi in judetul Timis

Pentru o organizare eficientă avem nevoie de cât mai multi voluntari, atât pentru punctele de înscriere din judeţ, cât şi pentru alte activităţi ce ţin de organizarea evenimentului în Timiş. Ca număr de voluntari înscrişi până în acest moment, Judeţul Timiş se situează pe locul trei în ţara, după Bucureşti şi Cluj. Toţi cei interesaţi sunt incurajaţi să se înscrie pe site-ul campaniei, www.letsdoitromania.ro, în secţiunea “Vreau să mă înscriu!“, pentru cartare, dar mai ales pentru curăţenia din 24 Septembrie.

Principalele instituţii partenere care se implică în organizarea proiectului sunt Garda de Mediu Timiş, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Timişoara, Administraţia Bazinală Banat, Direcţia Silvică Timiş, Instituţia Prefectului Timiş şi Primăria Timişoara. Acestora li se alătură până în acest moment peste 30 de primării din judeţ, Jandarmeria, Penitenciarul Timişoara şi numeroase ONG-uri şi şcoli. Dintre companiile puternic implicate în organizarea proiectului amintim Frigoglass şi Continental Corporation. Susţinători importanţi sunt şi Iulius Mall Timisoara şi Apa Minerala Buzias.

“Let’s Do It, România!” este proiectul tuturor celor care cred că în ţara noastră se întâmplă şi lucruri pozitive, atunci când fiecare este dispus să contribuie, chiar cu foarte puţin: o singură zi, pentru o Românie curată. Marea provocare rămâne să îi convingem pe cei din jurul nostru de importanţa participării la acest eveniment.

Dacă adversarul joacă murdar, scoate-ţi prietenii pe teren! Intră şi tu în Echipa Naţională de Acţiune!

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *