Greenbuild este cea mai mare conferință și expoziție din lume, dedicată clădirilor ecologice. Aceasta are loc o dată pe an în SUA și durează o săptămâna. La conferință participă liderii acestei industrii, experți și profesioniști din toată țara. Anul trecut au participat aproximativ 20.000 de oameni.
La Greenbuild 2015 a fost o competiție mare pentru cine va aduce cel mai bun produs care are ca scop protejarea mediului. Iată cele mai bune 8 inovații eco prezentate la expoziție:
Panourile solare nu mai sunt poziționate doar pe acoperișurile clădirilor. Onyx Solar a inventat sticla fotovoltaică, care produce energie, oferind și o izolare termică și acustică pentru clădiri. De asemenea, Onyx Solar a inventat și o podea fotovoltaică, care poate avea mai multe culori.
Organizația americană pentru protejarea păsărilor estimează că peste un miliard de păsări mor anual în SUA din cauza ciocnirii cu geamurile din sticlă. De aceea, compania GlassPro a creat o sticlă acoperită cu un lichid UV, făcând-o vizibilă pentru păsări, care au abilitatea de a vedea ultravioletele, însă invizibilă pentru ochiul uman.
Marine Armour Defense a creat un înveliș pentru toate suprafețele, care poate transforma orice suprafață rezistentă la apă, la foc, la acid și la rugină. Acest înveliș este lichid și poate fi vopsit pe suprafețe. În plus, acesta este proiectat să reziste și la vânt de peste 200 km pe oră. Produsul va fi folosit în curând pentru acoperișurile caselor din Haiti, în cadrul unui proiect umanitar.
Câștigătoare a unui concurs pentru cea mai bună de a economisi apa, Perna care strânge apa de ploaie poate fi pusă cu ușurință în locuri nefolosite și apa strânsă astfel de la ploaie poate fi folosită la irigații sau dacă este filtrată poate fi chiar băută.
Aceste panouri produse de firma SunPower sunt produse din materiale care nu dăunează mediului și nici oamenilor. Asta rezolvă marea problemă pe care o au panourile solare obișnuite, criticate pentru faptul că sunt fabricate din materiale toxice.
Unity Home este o casă prefabricată, care se asamblează în doar trei zile. Toate materialele folosite pentru construirea ei sunt ecologice.
Produsul KOHLER Clarity este un sistem ceramic de filtrare a apei care elimină 99% din reziduuri, iar prețul este foarte mic. Sistemul poate filtra în jur de 40 de litri de apă pe zi.
Replex Plastic a creat un sistem inovativ sistem de captare al luminii zilei. Sistemul permite pătrunderea luminii Soarelui în clădire în timpul zilei, fără să permită pătrunderea căldurii.
Autor: Florina Mirică
Sursa articol: The Green Optimistic, Inhabitat, C2C Certified
Sursa foto: Inhabitat