Roxana Marcu: „Suntem siguri că împreună putem să contribuim la construirea unui viitor mai verde și mai curat pentru noi toți”

Banca Comercială Română (BCR) este un pilon al industriei financiare din România, cu peste 20 de ani de experiență în domeniu. Angajată în reducerea amprentei de carbon și educația financiară a românilor, BCR inovează constant. Roxana Marcu, Specialist CSR și Educație Financiară – EXPERT DIGITAL, ne dezvăluie obiectivele și proiectele viitoare. Cu siguranță urmează noi schimbări și suntem curioși să vedem ce-și propun mai departe!

  1. Cum privesc angajații BCR acțiunile de voluntariat?

Colegii nostri se implică voluntar în multe cauze: de la ateliere de educație financiară în școli și licee, la ecologizări, plantări de copaci și pun umărul la dezvoltarea acestor comunități alături de care construiesc un viitor mai bun. Obiectivul nostru ca echipă este să ne implicăm în proiecte care vin în sprijinul nevoilor reale și care transformă vieți în bine. Colegii nostri sunt interesați să afle mai multe despre sustenabilitate, participă la cursuri interne și sunt prezenți în comunitate. Credem că un dialog constant pe această temă ne ajută pe noi toți să înțelegem mai bine ce presupune o viață sustenabilă și cum îi putem ajuta pe cei din jurul nostru. 

  1. Cum pot fi clienții BCR încurajați să fie mai prietenoși cu mediul?

Hai să începem de la poluarea cu plastic, una dintre problemele importante ale momentului. Noi ne concentrăm eforturile pentru a aduce aproape de clienți instrumente digitale, simple care aduc de la sine operațiuni eificiente în ceea ce privește resursele. De exemplu, toate aceste procese ne ajută să folosim mult mai puțină hârtie, mai ales datorită fluxurilor digitale: 62% din creditele personale sunt acordate online prin George, alături de 55% din toate cardurile de credit și 64% din toate produsele de descoperit de cont. Dacă ne uităm și la zona de carduri de debit, aici avem atât carduri din plastic reciclat – cu un nivel de inserție cuprins între 85-100% –, cât și din material biodegradabil. Această abordare aduce o schimbare pozitivă atât pentru mediu cât și pentru clienții noștri. 

  1. Cum contribuie BCR la un viitor sustenabil? Care sunt politicile și inițiativele desfășurate în acest sens?

Dacă ne uităm la operațiunile proprii, pe lângă digitalizarea de care povesteam mai devreme, implementăm proiecte care reduc amprenta de carbon și avem un obiectiv la nivel de grup de neutralitate până în 2030. Acest obiectiv presupune contractarea de energie verde în principal, sau alte initiative, de exemplu carduri emise din materiale reciclabile și biodegradabile.

Credem că un impact la nivelul societății poate fi obținut prin educație financiară și sprijinirea oamenilor în a face alegeri inteligente și cu impact pozitiv pentru mediu. 

Am educat financiar 1.000.000 de români și continuăm să educăm financiar România prin Școala de Bani și Școala de Business. Susținem inițiativele educaționale care ne duc mai aproape de o  viață sustenabilă și avem ateliere cu adulți, copii și tineri pe zona de consum responsabil. Pentru cei interesați, cursul poate fi urmat și online pe scoaladebani.ro 

  1. Care sunt cele mai importante valori ale BCR? Cum se regăsesc acestea în serviciile disponibile?

Noi ne-am asumat un rol activ în a discuta subiectele legate de sustenabilitate cu mediul de busines și ne susținem clienții cu bune practici. Avem mai multe tipuri de servicii cu componentă verde, de  la creditul ipotecar Casa Mea Natura pentru persoane fizice la creditul de eficiență energetică pentru persoane juridice sau Leasing verde pentru achizițiile de flotă electrică (autoturisme, locomotive, etc). Rolul nostru ca bancă este să educăm, să susținem proiectele care ajută comunitățile să se dezvolte și să stimulăm finanțările verzi. Ne ajutăm clienții să înțeleagă importanța integrării sustenabilății în deciziile luate. În zona de finanțări  verzi  avem proiecte în domeniul energiei verzi, dar și în diferite industrii, transport sau alte activități aliniate cu taxonomia europeană.

  1. Ce vă propuneți să realizați în următorii ani din punct de vedere al responsabilității față de mediu?

Ne implicăm activ în susținerea proiectelor care promovează aerul și apa curate, gestionarea eficientă a deșeurilor, transportul sustenabil și o viață sustenabilă în general.

Continuăm proiectele de educație și intenționăm să menținem o platformă de dialog deschisă cu mediul de business. Integrarea factorilor ESG aduce o schimbare profundă în modul în care companiile își desfășoară activitatea, iar rolul nostru este să sprijinim clienții în accesarea finanțărilor verzi și să promovăm o abordare sustenabilă la nivel de business. 

  1. Ce înseamnă pentru BCR să facă partea din comunitatea de #DOERS?

Pentru noi, a face parte din comunitatea #DOERS înseamnă să ne implicăm activ și să ne asumăm responsabilitatea în promovarea unor principii de viață sustenabilă și protejarea mediului înconjurător. Suntem mândri să fim alături de oameni pasionați de mediu și care își dedică timpul și energia pentru o Românie mai curată. Ca bancă, credem că avem un rol important în promovarea inițiativelor de mediu și în sprijinirea eforturilor de conservare a resurselor naturale. Suntem siguri că împreună putem să contribuim la construirea unui viitor mai verde și mai curat pentru noi toți. Ne dorim să continuăm aceste inițiative și să fim partea din transformarea comunităților pentru un viitor sustenabil. 

  1. De ce credeți că este important ca fiecare om să fie mai prietenos cu mediul și să aibă un comportament sustenabil? 

Pentru că este necesar să înțelegem importanța implicării fiecăruia dintre noi în protejarea mediului și promovarea unui mod de viață sustenabil. Fiecare acțiune individuală are un impact, de la transportul pe care îl folosim, hainele pe care le cumpărăm sau cum ne comportăm în vacanțe. Putem face schimbări mici, de la înlocuirea becurilor clasice cu cele LED sau economice până la reciclarea adecvată și transportul sustenabil. Important este să conștienizăm că aceste schimbări sunt necesare și să incepem să ne uităm la cum putem eficientiza consumul resurselor pe care le avem la dispoziție. 

  1. Cum sunt încurajați angajații să adopte un astfel de comportament?

Discuția despre sustenabilitate începe la nivel individual, cu fiecare dintre noi, și se extinde la modul în care acționăm atât acasă, cât și în societate. Este vorba despre impactul acțiunilor noastre, despre comportamentele pe care le adoptăm și pe care le încurajăm sau le învățăm de la ceilalți. Noi ne-am propus să oferim colegilor noștri exemple de bune practici în acest domeniu, să contribuim la conștientizarea necesității de a acționa acum și să le oferim instrumentele necesare pentru a face acest lucru acolo unde este posibil. Avem programe interne de training și ne implicam în diverse proiecte interne de voluntariat și educație. 

  1. Amprenta de carbon și curățarea deșeurilor din natură sunt două acțiuni populare în ceea ce privește sustenabilitatea. Putem vorbi și de o sustenabiltiate din punct de vedere tehnologic în cazul BCR?

Noi continuăm să accelerăm digitalizarea și să transformăm interacțiunile cu clienții noștri, iar toate aceste schimbări susțin integrarea sustenabilității la nivel de busines. În prezent, 75% din totalul produselor BCR destinate persoanelor fizice, cum ar fi deschiderea de cont curent, creditele ipotecare și de consum, conturile de economii, depozitele, asigurările și produsele investiționale, sunt accesibile prin flux digital complet. Aceste investiții și inovația constantă ne apropie mai mult de oameni și ne permit să aducem împreună finanțarea și nevoile oamenilor, contribuind astfel la o economie prosperă.

Este important ca economia circulară să devină integrată în stilul nostru de viață, pentru că dezvoltarea durabilă a țării noastre pornește de aici. Continuăm să investim în inițiative care promovează educația pentru sustenabilitate și care ajută comunitatea să înțeleagă concepte care par dificile la o primă vedere. 

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *