Am dat startul oficial la Iaşi

Ieri dimineaţă şi echipa din Iaşi a anunţat oficial, în Conferinţă de Presă, implicarea judeţului Iaşi în proiectul Let’s do it, Romania!

A fost prima noastră apariţie publică în formula echipei complete. Am funcţionat ca rotiţele unei maşinării bine unse şi asta s-a văzut şi s-a simţit. Probabil ne-a ajutat şi atmosfera relaxată de la cafeneaua Corniche, unde cei de la Iulius Mall au fost atât de amabili să ne ofere spaţiu pentru Conferinţă. Trebuie să le mulţumim, desigur, şi Rodotex şi Advice Media pentru materialele printate, datorită cărora ne-am prezentat la un nivel profesionist. În plus, întreaga echipă a purtat tricouri realizate cu ajutorul Global Media (pozele “fashion” în curând :))

Se pare că toate acestea au avut un ecou pozitiv, pentru că după prezentarea de la Conferinţă  încă doi sponsori şi-au manifestat interesul pentru sprijinirea proiectului nostru. Înseamnă că le-a plăcut ce au văzut şi i-am convins că merită să luptăm împreună pentru cauza Let’s do it!

Felicitări întregii echipe şi mulţumim domnului Director Executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, domnul Dănuţ Pirchiu, pentru participare şi pentru întregul sprijin pe care ni-l acordă. Sperăm ca exemplul dumnealui să-l urmeze cât mai mulţi. Mulţumim şi lui Ionuţ Tunaru, PJ Manager Let’s do it, Romania! pentru noaptea pierdută pe drum pentru a participa la Conferinţa noastră de Presă şi, nu în ultimul rând, Mihaelei Sabadac, PJ Manager pe Iaşi al LDIR din 2010.

Şi dacă tot este oficial, hai la cartat, că timpul nu stă în loc. Cei cu biciclete şi entuziasm în buzunar, ne întâlnim Sâmbătă, 9 iulie, ora 9:00, în faţă la Palat, să pornim o expediţie de cartare.


Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *