De multe ori am auzit de la oameni diverse replici precum „dacă nimeni nu face nimic, tu de ce-ți pierzi timpul încercând să schimbi ceva?”. Pe moment rămâneam blocați, exact ca în meme-ul cu băiatul care încearcă să-și pună ordine în gânduri, iar operația e atât de complicată, încât pare că are formulele matematice în minte. După câteva secunde de pauză, ne dregeam vocile și le răspundeam încrezător „fiindcă se poate și fiindcă trebuie să fim proactivi. Fiindcă trebuie să faci ceva fără să aștepți altceva la schimb”.
Astăzi, Let’s Do It, Romania! a mobilizat peste 2.400.000 de oameni proactivi, care și-au spus într-o zi că așa nu se mai poate și că fără ambiție și dăruire lucrurile nu se vor schimba curând. Acești oameni cred într-un viitor mai bun, într-o planetă mai sănătoasă și într-o viață mai frumoasă. Dorințele lor s-au văzut constant, an după an, în urma participării la diverse acțiuni de curățenie organizate.
Fie că vorbim despre colectarea deșeurilor, de plantarea unui copac sau de sprijinirea celor neajutorați, acești #DOERS sunt adevărați eroi ai planetei și le mulțumim pentru toate eforturile făcute!
Fiindcă deseori suntem întrebați cum reușim să continuăm după atâția ani și cum ne găsim puterea și determinarea chiar și atunci când lucrurile nu sunt tocmai roz, răspunsul e simplu: puterea voluntariatului este reală! Ziua de 5 decembrie a fost declarată ca fiind Ziua Internațională a Voluntariatului, iar acest lucru nu s-ar fi întâmplat fără ajutorul a milioane de #DOERS din întreaga lume.
Inter: Implică-te!
Dacă-ți dorești să fii parte din schimbare, există mai multe moduri prin care te poți implica
- Alege un ONG cu care rezonezi și mergi la acțiunile organizate de aceștia;
- Invită-ți rudele și prietenii să se implice în astfel de acțiuni cu impact pozitiv asupra mediului, comunității sau planetei;
- Redirecționează 3,5% din impozit către o organizație nonguvernamentală pe care o susții;
- Dacă nu poți participa fizic la evenimentele organizate de ONG-ul în care dorești să te implici, vorbești cu membrii asociației despre alte modalități prin care-i poți ajuta;
- Dă share postările lor de pe social media, pentru ca mesajul să ajungă la câți mai mulți oameni;
- Donează bani sau materiale necesare către organizația în care crezi, pentru a-i ajuta să-și îndeplinească misiunea;
Să fii proactiv nu este întotdeauna ușor, dar rezultatele sunt incredibile! Fii #DOER pentru tine, pentru cei din jurul tau și pentru planetă! Fii voluntar! Hai în echipa noastră! Avem nevoie de tine!