Și anul acesta, Let’s Do It, Romania! s-a alăturat mișcării globale Let’s Do It World și a organizat Ziua Națională de Curățenie pe 18 septembrie.
În ciuda pandemiei, la eveniment au participat 78833 de voluntari în 30 de județe care au strâns 121730 saci, adică 852 110 kilograme de deșeuri. Acțiunea a fost organizată cu toate măsurile de siguranță adoptate, pe baza recomandărilor făcute de Ministerul Sănătății.
Cu prilejul cele de-a opta ediții, România a depășit 2 milioane de voluntari care au participat la acțiunile de curățenie organizate din 2010 până în prezent.
Pe 18 septembrie, 191 de țări din întreaga lume s-au alăturat misiunii de a trăi pe o Planetă cu mai puține deșeuri, pe care să o protejăm prin proiecte și acțiuni sustenabile.
Let’s Do It, Romania! a avut ca partener principal, ca în fiecare an, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, iar evenimentul a fost susținut de Lactalis, Nivea, Teraplast, Delonghi, Decathlon și Herbalife.
”Ne-am bucurat și anul acesta de susținerea unui număr mare de voluntari care ne-au fost alături, chiar și în aceste vremuri delicate, în care siguranța și sănătatea sunt pe primul loc. Este important că locuitorii României sunt implicați și își doresc să trăiască într-o țară cu tot mai puține deșeuri. Vă invităm să folosiți aplicația TrashOut pentru a marca zonele cu deșeuri pe care le întâlniți în natură”, a spus Anamaria Hâncu, co-fondator Let’s Do It, Romania!
În continuare, Let’s Do It, Romania! îi invită pe cei care doresc să fie parte din schimbare să fie voluntari digitali, adică să marcheze deșeurile pe care le întâlnesc în natură în aplicația TrashOut. https://www.trashout.ngo Echipa Let’s Do It, Romania! va trimite sesizări autorităților prin platforma 4B, iar în maximum 30 de zile, acestea revin cu un status în ceea ce privește zonele respective. https://4b.letsdoitromania.ro
Mai multe informații pe www.letsdoitromania.ro și fotografii aici și aici.
Frumoasa actiune, ma bucur sa vad ca exista tot mai multi oameni care se implica!
Frumoasa actiunea, fiecare dintre noi face diferenta ;)
Felicitari pentru initiativa, eveniment si aplicatia TrashOut!