Gala Premiilor Let’s Do It, Romania! Iasi 2012 sau bucuria unui vis implinit

Sunt oameni si locuri care raman in memoria afectiva si intalniri pe care daca le ratezi vei avea intotdeauna un regret. Campania Let’s Do It, Romania! se numara printre acele actiuni-atitudine care te schimba si te bucura din momentul in care hotarasti sa le adopti. Si pentru ca si in 2012 campania de la Iasi a fost un succes, nu se putea incheia decat cu o Gala pe masura. Dupa editia din 2011, Gala Premiilor Let’s Do It, Romania! din 2012, desfasurata pe 7 iunie 2012 la Hotel Select, a cimentat o traditie care presupune bucurie impartasita, critica constructiva si aprecieri motivante, intalniri de neratat cu oameni increzatori intr-un viitor mai bun.

Deruland pe repede inapoi, seara de 7 iunie 2012 a insumat cateva momente esentiale: pregatirile echipei Let’s Do It, Romania! Iasi pentru a-si premia voluntarii si sustinatorii, vizionarea unui filmulet cu locuri si voluntari care au facut posibila campania din acest an, inmanarea diplomelor si trofeelor si discursuri emotionante, o surpriza muzicala care a smuls zambete, aplauze si chiar miscari de dans, fotografii de grup, clinchet de pahare de sampanie.

Detaliind, se poate spune ca sunt multe intamplari care au facut din seara de 7 iunie o seara speciala pentru toti voluntarii Let’s Do It, Romania! In jurul orei 17.00 incep sa soseasca in sala frumos aranjata de la Hotel Select membrii echipei Let’s Do It, Romania! Iasi. Sunt emotionati, sunt mandri de ceea ce au reusit sa realizeze in 2012 si isi asteapta cu bucurie invitatii din zona de nord-est, punand la punct ultimele detalii cu ajutorul Emanuelei Oprisan Manager THE GATHERING, firma care s-a ocupat de organizarea Galei inca de la prima sa editie. Diplomele si trofeele isi gasesc locul pe una dintre mesele ornate festiv. Ceasul ticaie, zvacnetul ultimelor verificari se simte in aer, chelnerii servesc doritorilor cafea. Pe la ora 19.00, asa cum s-a anuntat si oficial, incep sa soseasca si primii invitati. Forfota din sala se accentueaza, nerabdarea, de asemenea. Dupa ce majoritatea locurilor sunt ocupate seara isi urmeaza desfasuratorul. Cosmin Vaman, un baiat extrem de talentat si simpatic deschide festivitatile cu imnul campaniei Let’s Do It, Romania! din 2012, piesa Sa ne dam tara la curatat a celor de la trupa Taxi.  Invitatii savureaza fiecare moment. Rand pe rand isi primesc premiile, diplomele si trofeele voluntarii fruntasi, printre care se numara si cei din Botosani, sponsorii si sustinatorii curateniei de la Iasi: Toyota, Antibiotice, Iulius Mall, AmbraSign, AltIasi, Ziarul de Iasi, inoras.ro, Fructe Naive, CITV.

Pana spre final, discursul, emotia si atitudinea fiecaruia dintre cei prezenti eu conturat intregul puzzle al Galei Premiilor Let’s Do It, Romania! 2012. Dar dintre cuvintele care au smuls zambete, cele  pregatite de o tanara entuziasta si extrem de implicata pot fi o buna incheiere: “Cine vrea sa faca ceva gaseste o cale, cine nu vrea gaseste o scuza.”

Daca, insa,  nu au fost suficiente cuvintele, cu siguranta fotografiile de la evenimentul care pentru toti doerii a insemnat o mare bucurie vor fi mai mult decat relevante.

Multumim tuturor si incurajam in continuarea gandirea si atitudinea eco!

 

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

One thought on “Gala Premiilor Let’s Do It, Romania! Iasi 2012 sau bucuria unui vis implinit

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *