1. De ce ați ales proiecte de mediu pentru a contribui la atingerea obiectivelor dvs. de CSR?
Starea mediului înconjurător impactează întreaga lume. Credem că grija față de mediu trebuie să fie o prioritate, iar pentru Pragmatic Play, sprijinirea inițiativelor în domeniul protecției mediului prin programul nostru de responsabilitate socială, contribuie la conservarea planetei pentru generațiile viitoare.
2. În ce au constat acțiunile Pragmatic Play de până acum în zona sustenabilității?
Au existat o serie de activități și cauze la care am participat și pe care le-am susținut la nivel global.
În România, am sponsorizat îngrijirea unui urs brun salvat de către Liberty Bear Sanctuary, un grup axat pe salvarea, relocarea și îngrijirea urșilor care au fost supuși cruzimii. Donația noastră a fost dedicată unuia dintre cei 116 urși, care acum se bucură de o viață liberă pe o suprafață extinsa de pădure. Suntem onorați că am contribuit la munca specialiștilor atât de mult apreciați, intr-unul dintre cele mai etice sanctuare din lume și cel mai mare proiect de bunăstare a animalelor din Europa.
La începutul anului 2022, am susținut plantarea a 3.500 de copaci în România, în apropierea Bucureștiului, contribuind la creșterea numărului de spații verzi din apropierea capitalei.
La nivel global, Pragmatic Play a fost implicată în mai multe campanii în domeniul protecției mediului. În Malta, am contribuit la promovarea conștientizării conservării albinelor, a rolului lor vital în polenizare, cât și la conștientizarea efectului negativ pe care pesticidele și substanțele chimice toxice îl au asupra lor. De asemenea, am investit în curățarea mediului, sporind conștientizarea problemei stringente a gestionării deșeurilor. Această campanie specială i-a adus voluntari pe mulți dintre colegii noștri care au făcut echipă cu Zibel, astfel printr-un efort uriaș, au eliminat împreună peste nouă tone de deșeuri din mare. În plus, compania noastră a donat 6.000 EURO pentru a ajuta organizația să-și continue eforturile vitale.
3. Care sunt acțiunile prin care încurajați un comportament eco-friendly la birou?
Punem mare accent pe reciclare în toate birourile noastre. Am instalat puncte de colectare pentru bateriile uzate și accesoriile de încărcare nefolosite care sunt colectate în mod regulat pentru reciclare. De asemenea, folosim doar capsule de cafea biodegradabile. Furnizorul nostru colectează capsulele uzate și transformă aluminiul extras în articole noi, iar orice granule de cafea rămase sunt folosite ca îngrășământ pentru grădinile din școlile rurale locale.
4. Ce alte proiecte sau mesaje susțineți pentru a fi mai sustenabili?
Încurajăm în mod activ oamenii să protejeze, să restaureze și să promoveze utilizarea sustenabilă a resurselor. Cum? În mare parte contribuim la asigurarea unor modele durabile de consum și producție pe plan intern și comercial. Promovăm reducerea deșeurilor din plastic prin utilizarea cât mai rară a acestora, iar printre colegii noștri, întreprindem în mod regulat proiecte care pot contribui la asigurarea unui stil de viață sustenabil, sănătos și plin de bunăstare pentru toți.
5. Care este feedback-ul voluntarilor angajați din companie care participă la acțiunile sustenabile organizare de Pragmatic Play?
Membrii echipei care au participat la activitățile noastre de sustenabilitate au spus că acum gradul de conștientizare a impactului pe care fiecare decizie simplă, de zi cu zi, îl are asupra mediului, s-a mărit considerabil. De la înlocuirea tacâmurilor din plastic cu alternative din bambus până la utilizarea sticlelor de metal sau de sticlă pentru apă în loc de plastic de unică folosință, îi face pe aceștia mai atenți, la amprenta lor de carbon și la modul în care schimbările mici pot avea un impact pozitiv asupra mediului înconjurător.
Feedback-ul a fost că le-a plăcut foarte mult să-și aducă aportul în astfel de acțiuni pozitive și de impact. Efectul secundar neașteptat a fost că, acum caută în mod independent alte modalități de acțiune și alte campanii prin care să contribuie la creșterea sustenabilității companiei.
6. Un mesaj pentru cei care citesc acest interviu: de ce este important să fim eco-friendly?
Credem că eforturile intenționate și concentrate în activități ecologice reprezintă un stil de viață pozitiv și responsabil. Toată lumea ar trebui să fie conștientă de cât de importante pot fi chiar și micile schimbări durabile, nu doar pentru mediul nostru, ci și pentru a inspira generația următoare să adopte aceast tip de abordare, astfel încât, împreună, să putem lăsa în urmă ceva frumos pentru deceniile ce vin.
7. Ce înseamnă doer spirit pentru voi?
Pentru noi, doer spirit înseamnă a crede mai mult în materializarea acțiunilor decât a vorbi despre ele. Dorim să promovăm și să cultivăm acest lucru, nu numai către fiecare angajat al Pragmatic Play, ci și către cei care sunt martori ai activității de sustenabilitate în care ne angajăm. Nu vrem să fim considerați pur și simplu niște investitori ai spiritului de doer, ci ca niște colaboratori activi. Vrem să creăm o schimbare reală și tangibilă în atitudini și comportamente – considerăm că acesta este lucrul care contează pe termen lung.