Expoziția „Lumea pierdută a Vechii Europe”, din New York, a scos la iveală un lucru foarte important despre istoria oamenilor care au trăit în jurul Dunării. Acum 6.000 de ani, cu mult înainte de prospera populație a Greciei și Romei, chiar înaintea primelor orașe din Mesopotamia și Egipt, în avalul Dunării a trăit o populație care avea una dintre cele mai dezvoltate culturi din lume.
Timp de 1.500 de ani, această populație a construit orașe mari, cu câte 2.000 de locuințe. În mormintele lor s-au descoperite numeroase podoabe, iar într-un cimitir a fost găsit cea mai veche colecție de artefacte de aur din lume. Modelul extraordinar al ceramicii arată rafinamentul limbajului vizual al culturii din acea vreme.
În 1972, lângă Varna, a fost descoperită Necropola din Varna și neprețuita sa comoară din perioada Calcolitică. De asemenea, tot în Bulgaria, în complexul Durankulak a fost descoperită o așezare din Neolitic, cu 1.200 de morminte și cea mai mare comoară preistorică din Sud-Estul Europei.
Douglas Bailey, de la Universitatea din San Francisco, scrie în catalogul expoziției: „Abilitatea de a construi, folosi și înțelege obiecte simbolice, ne definește ca oameni. Aceasta ne leagă pe noi, oamenii moderni de cei din Neolitic și Paleolitic”. Dovezile din acele vremuri pe care le avem sunt brățările din aur, cupru și ceramică, dar și vasele și figurinele.
În aceste locuri au fost descoperite și cele mai vechi semne scrise din lume, găsite în Transilvania și în Vinča, Serbia, datate dinainte de 5.000 î.Hr. În comparație, semnele scrise sumeriene, considerate până nu de mult cele mai vechi din lume, au fost realizate în jurul anului 3.100 î.Hr. Civilizația danubiană a apărut cu aproximativ 2.000 de ani înaintea celei sumeriene.
În cartea lui Harald Haarmann „Misterele civilizației Dunării”, se afirmă că în zona balcanilor a existat o civilizație din “Vechea Europă”, așa cum o numește el, care a dezvoltat primul limbaj scris și care trăia pe teritoriile care aparțin azi Serbiei, Macedoniei, Bulgariei, României, Greciei, dar și părți din Ucraina și Ungaria. Haarmann spune că unele cuvinte, despre care până acum se credea că au apărut în Grecia Antică, sunt de fapt ale civilizației europene vechi. Exemple de astfel de cuvinte sunt: șemineu, măslină, ceramică, metal, imn.
Acest articol face parte din seria “Legendele Dunării”, scrise cu scopul de a promova importanța Dunării pentru România și campania Let’s Do It, Danube!
Traducere și adaptare: Florina Mirică
Sursa articol: The Ancient Ones