Întâlnire la Prefectura Botoșani, pentru “Let’s Do It, Romania!”

Instituția Prefectului Botoșani a găzduit, marți, o întâlnire pentru organizarea zilei de 15 septembrie, considerată, anul acesta, ziua curățeniei generale în toată țara. Au participat reprezentanți de la Agenția pentru Protecția Mediului, Garda de mediu, Jandarmeria Botoșani, Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul Școlar Botoșani, primării  și subprefectul Daniela Lozneanu.

Discuțiile au fost aprinse, punctele de vedere cu privire la colectarea selectivă care se va aplica anul acesta și în campania Let’s Do It, Romania! fiind diverse, atât pozitive, cât și negative. Au fost atinse subiecte legate de colectarea selectivă care nu este extrem bine înțeleasă nici de populație, nici de autorități, despre calitatea deșeurilor pe care voluntarii le vor colecta, despre modul în care voluntarii vor putea face această colectare, despre zonele  unde se va putea face colectarea.

APM Botoșani va oferi ca și în anii trecuți spațiu pentru stafful campaniei în ziua de 15 septembrie.  Totodată, s-a stabilit crearea unui grup de lucru din care să facă parte reprezentanți din partea fiecărei instituții, precum și mobilizarea pentru ziua za operatorilor, cei care vor ridica sacii cu deșeuri colectate. Paul Vieru, coordonatorul campaniei Let’s Do It, Romania, a spus că voluntarii din rândul copiilor vor primi zone mai accesibile tocmai ca munca să fie una plăcută.

Autor Alexandra Ciotir

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *