Let’s bike it, Galați!

După cum bine știți, dragii nostrii, Let’s do it, Romania! se organizează și anul acesta. Suntem la fel de bucuroși ca și voi, că vom avea șansa să participăm din nou la cel mai mare proiect social din România.

Pentru cei care nu știau, în ediția precedentă am avut parte de cartare pe biciclete. Evenimentul nu a fost foarte mediatizat și cu siguranță nu a avut loc în multe județe. Anul acesta am mai crescut, am căpătat experiență și Let’s bike it! a devenit o acţiune națională. Evenimentul va avea loc și în Galați, pe data de 9 iulie. Ne întâlnim în fața stadionului Dunărea (platforma de lângă McDonald’s) la ora 09:00.

Vom merge cu mic cu mare, să cartăm două zone ale județului: prima zona, fiind mai uşoară o vor parcurge începătorii, este la Cotul Pisicii, iar a doua zonă o lăsăm celor avansaţi, va fi în împrejurimile comunei Independența. Pentru curioși, mai jos vă lăsăm hărțile celor două trasee:


Primul traseu (Cotul Pisicii):


Vizualizaţi Let’s Bike It, Galati! Traseul 1 pe o hartă mai mare


Al doilea traseu (Independeța):


Vizualizaţi Let’s Bike It, Galati! Traseul 2 pe o hartă mai mare


Cartarea constă în căutarea mormanelor de gunoi și notarea locației lor, compoziției și mărimii pe fișele de cartare pe care le veți primi. La întoarcere fișele vor fi predate, pozele descărcate iar harta gunoaielor din județul Galați va prinde contur. O noutate a ediției din acest an este cartare pe griduri, pătrate cu aria egală cu 9 km2.

Înainte de a vă aventura trebuie să vă pregătiți bicicletele. Sunteți rugați să aveți la voi căștile și o cameră de schimb; nu se știe ce poate apărea. De asemenea, cartarea va dura toată ziua, așadar sunteți nevoiți să vă luați de băut și mâncare la voi.

Vă așteptăm sâmbătă dimineață! Vom face pauze, poze, ne vom simți bine, că doar e vacanță – pentru unii! Puteți vizita și pagina special creată pentru eveniment atât pe facebook, cât și pe site-ul Asociației pentru Ecologie S.O.S – Pro Natura. Let’s bike it, Galați!


@edit:

P.S.: Cei care sunt interesați de eveniment și doresc să participe sunt rugați să trimită un e-mail către [email protected] sau [email protected], în subiectul cărora să menționați „pentru letsbikeit”, pentru a putea ține o evidență a participanților și a ști cam câți ar trebui să ne adunăm sâmbătă. Multumim!


Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

One thought on “Let’s bike it, Galați!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *