Primăvara vine cu vreme frumoasă, prieteni, ieşiri în natură, mai pe scurt, vremea picnicurilor! Autorităţile vin anul acesta în ajutorul nostru, a celor care ne-am săturat de muzica dată prea tare, de mizerie, de indivizii care aruncă pet-uri în albia pârâurilor şi de alte obiceiuri dăunătoare mediului
Suntem cu siguranţă suporterii aplicării Legii Picnicului în România şi ne-am bucurat să auzim ca o astfel de iniţiativă a fost promulgată de către Parlamentul României.
Cu ajutorul a 500 000 de voluntari din 2010 şi 2011 credem că şi voi vă doriţi o astfel de lege şi vreţi să trăiţi într-o ţară mai civilizată şi responsabilă, în care oamenilor le pasă!
Pe scurt, scopul acestei legi este acela de a preveni, a reduce şi de a elimina impactul negativ asupra mediului, asupra stării de sănătate a populaţiei, generat de practicarea inadecvată a activităţilor de picnic.
Let’s Do It, Romania! vrea să vină în sprijinul autorităţilor pentru a asigura menţinerea curată a zonelor deja salubrizate şi în acest an vom lansa o platformă on line “RND” (Registrul Naţional al Deşeurilor). Platforma vă ajută să introduceţi detaliile zonelor cu deşeuri folosind un smartphone sau website-ul proiectului, stabilim cu ajutorul vostru o prioritizare a zonelor şi se documentează în vederea sesizării către autorităţi, (statusul fiecărei sesizări fiind postat pe site).
Atenţie!: actualul text al legii poate permite de asemenea existenţa unor măsuri excesive din partea autorităţilor de control care ar fi de dorit să se evite. Termenul de picnic este definit destul de vag şi ar fi de dorit ca atâta timp cât avem grijă împreună de mediul în care trăim să şi putem să ne bucurăm de frumuseţile din natură.
Împreună cu voi, echipa Let’s Do It, Romania! este pregătită să susţină aplicarea acestei legi!
Vă invităm să consultaţi textul Legii aici
Cred ca este o lege care ar fi nu numai binevenita ci exceptionala , chiar aveam nevoie de o astfel de lege , ne-am saturat sa vedem dezastrul care se ptrece , dupa fiecare wekend .
Da.. raționamentul ăsta (mai bine să nu se mai bucure nimeni de natură decât să fie mizeie) numai perfect nu este!
Să fim serioși, este o tâmpenie. Leprele vor face în continuare mizerie, în schimb cei ce iubesc natura nu mai au voie la picnic.
Este foarte buna aceasta initiativa, dar este exagerata!
De la nimic s-a plecat si unde s-a ajuns? Este o tampenie!
Daca imi strang gunoaiele si nu fac focul pe pamant (nu dau foc la padure)… nu vad care este problema!
Este total exagerat. Conform textului legii nu am voie nici sa beau un suc sau sa infulec o gustare pe o patura!
Stupid! Putin creier!