Femeia care salvează elefanții în timpul ei liber

Un elefant este ucis la fiecare 25 de minute, iar braconajul prosperă. Pentru a comabate acest fenomen, este nevoie ca legile și atitudinile din întreaga lume să se schimbe. Din fericire, activismul și implicarea unei rețele globale care vrea să salveze elefanții este în creștere.

Dacă ar fi fost nevoie doar de dedicare și muncă , Maria Mossman ar fi salvat ultimul elefant până acum. În ciuda faptului că are doi copii, în vârstă de cinci și șapte ani, și un loc de muncă cu jumătate de normă pentru o corporație mare, ea petrece 35-40 de ore pe săptămână ca activist neplătit. Obișnuia să facă asta și mai mult timp când copiii erau mai mici. “Veneam acasă de la serviciu la ora patru și apoi stăteam pe calculator și lucram în rețea cu alte grupuri de activiști până la ora două dimineața”, își amintește ea.

Mossman, în vârstă de 41 de ani, s-a implicat puternic în activismul pentru salvarea elefanților încă din 2013. Este fondatoarea asociației Acțiune pentru Elefanți din Marea Britanie și unul dintre organizatorii principali ai marșurilor globale de elefanți și rinoceri.

Este o muncă foarte grea. Foarte stresantă. Chiar înainte de marșuri, spunem “Nu vom mai face acest lucru din nou.” Și imediat ce am terminat, începem să îl planificăm pe următorul, povestește activista.

“Dacă nu lucrez, atunci sunt voluntară cu normă întreagă”, spune Salisha Chandra de 42 de ani. În timpul zilei este manager de comunicare la grupul de conservare a leilor. Pe timp de noapte, este directoare a organizației Kenya United Against Poaching (KUAPO), membră a consiliului Friends of Nairobi National Park și membră a echipei de marșarieri globali.

Activismul lui Mossman a început în ianuarie 2013, când a urmărit știrile de la televizor și a văzut cadavrele a 12 elefanți care au fost sacrificați în Kenya. Apoi a existat un alt incident în care 89 de elefanți au fost sacrificați într-o săptămână în Ciad. Treizeci și trei de femele erau gestante. În alte cazuri de braconaj au existat rapoarte că gloanțele au coborât de sus, astfel că au fost implicate elicoptere.

Chandra a avut un alt șoc emoțional tot în 2013, când braconierii au sacrificat o familie de 11 elefanți în Parcul Național Tsavo din Kenya. “A aprins un foc în mine“, își amintește ea. “Barbarismul actului a fost atât de înspăimântător încât nu puteam să stau liniștită“.

Marșurile și prostele organizate în 2013 au condus la una dintre marile victorii ale protejării elefanților: scăderea cererii de fildeș din China. Forțele unite ale activiștilor de la nivel local, campaniile organizațiilor non-guvernamentale, precum campania de luptă a lui David Sheldrick – Wildlife Trust și lucrarea de conștientizare a lui Prințului William au făcut presiuni asupra Chinei pentru a pune capăt comerțului cu fildeș.

Când am început campania, China era într-o stare de negare absolută cu privire la rolul său în uciderea elefanților din Africa. Trei ani mai târziu, interzice fildeșul și închide magazinele de sculptură în fildeș. Indiferent cât de mică este acțiunea ta, dacă semnezi o petiție de acasă, scrii scrisori sau mergi să vorbești cu politicieni despre nemulțumirea ta – fiecare acțiune ajută, spune Mossman.

 

Sursă articol: The Guardian – articol tradus și adaptat

Surse foto: Sursa 1, Sursa 2

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *