Un raport al Forumului Economic Mondial și al Fundației Ellen MacArthur arată că, dacă se continuă ritmul poluării apelor din prezent, până în 2050, oceanul va conține mai mult plastic decât pește.
Anual, în ocean ajung 8 milioane de tone de plastic. Asta este echivalentul unui camion de gunoi aruncat în ocean în fiecare minut, conform estimărilor Forumului Economic Mondial.
„Cea mai bună cercetare pe care o avem estimează că în momentul de față sunt peste 150 de milioane de tone de plastic în ocean. În acest ritm, oceanul va găzdui o tonă de plastic pentru fiecare 3 tone de pește până în 2025, iar până în 2050, vom avea mai mult plastic decât pește”, scrie în raport.
Deși cercetătorii recunosc faptul că plasticul face parte din viața noastră de zi cu zi, ei subliniază nevoia urgentă de a reduce consumul de plastic. Cele mai multe ambalaje din plastic sunt folosite doar o dată înainte de a fi aruncate, rezultând anual pierderi economice de până la 120 de miliarde de dolari.
Soluțiile date de cercetători pentru a se reduce cantitatea de plastic aruncată sunt: dezvoltarea noilor tehnologii și reciclarea plasticului, urmată de transformarea lui materiale noi. Astăzi, doar 14% din ambalajele din plastic sunt colectate pentru reciclare. În comparație, gradul de reciclare la nivel global a hârtiei este de 58%, în timp ce pentru fier și oțel este de la 70% până la 90%.
Autor: Florina Mirică
Surse articol: Discovery News, The Guardian, Huffington Post
Sursă foto: Sursa 1
One thought on “Cercetătorii avertizează: Mai mult plastic în ocean decât pește până în 2050”