Şcoala Sanatorialǎ Buşteni, jud. Prahova, RO
” Cand vom creste mari, vrem sa fim cei mai tari dintre voluntari! ”
Pentru noi, voluntariatul a devenit deja un mod de viaţǎ.
Pentru al treilea an consecutiv participǎm cu entuziasm la programul de Curǎţenie în toatǎ ţara „Let’s Do It, România!”, animaţi de dragostea noastrǎ pentru mediu şi pentru sǎnǎtatea Pǎmântului.
Am ecologizat o zonǎ din Parcul Natural Bucegi- situl „Natura 2000”.
Natura nu are graniţe, de aceea ne-am implicat şi noi în activitate, pentru ca noi şi generaţiile urmǎtoare sǎ trǎim întro lume curatǎ, civilizatǎ, în armonie cu natura.
Când doamna profesoarǎ(I.C) ne-a întrebat dacǎ vrem sǎ participǎm la proiect, am raspuns cu toţii ”DAAAAAAA”!
Mai era o problemǎ pentru a nu lipsi de la Marea curǎţenie şi anume: sǎ ţinǎ timpul cu noi, deoarece, noi suntem elevi – pacienţi, suntem internaţi şi trebuie sǎ avem aprobarea medicilor pentru a pǎrǎsi incinta spitalului.
Douǎ zile înainte a plouat cu gǎleata zi şi noapte, timpul s-a rǎcit brusc, iar inima noastrǎ bǎtea de emoţie cǎ nu vom putea participa la proiect.
Dar, ce sǎ vedeţi? Deşi în dimineaţa zilei de 28 septembrie , când ne-am trezit ploua, în momentul în care trebuia sǎ plecam la acţiune, ploaia a încetat. A fost nevoie ca doamnele profesoare sǎ se roage , împreunǎ cu noi de doamnele de la cabinetul medical sǎ ne lase sǎ ne ducem la bun sfârşit acţiunea, sǎ rezolvam cu mormanul 7391 pe care il revendicaserǎm noi.
Şi, evident, vǎzând determinarea şi devotamentul nostru, am primit invoire.
Norii ameninţǎtori în scurt timp s-au risipit, dar, în ciuda faptului cǎ era foarte frig şi vânt, am ajuns la mormanul care ne aştepta „rǎvǎşit”.
Mormanul era împrǎştiat peste tot din cauza vântului.
Am început sǎ ne organizam, sǎ colectǎm selectiv deşeurile, pentru a ne uşura munca, apoi am pus deşeurile în saci pe categorii şi în câteva ore am fǎcut „luna” zona contaminatǎ cu gunoaie. Am strâns 20 de saci.
Am dus sacii întro zonǎ de unde îi putea ridica maşina de gunoi, ne-am fotografiat, ne-am spǎlat pe mâini şi am poposit în poieniţa de lângǎ telecabinǎ, unde doamnele profesoare ne-au fǎcut o surprizǎ placutǎ.
Am primit fiecare sandwich-uri, dulciuri, fructe , iar un sponsor generos ne-a oferit apǎ platǎ şi suc de fructe.
Uite-aşa am petrecut în mod plǎcut şi util ziua de 28 septembrie, împreunǎ cu toţi voluntarii din ţarǎ şi din lume care îşi doresc sǎ trǎiascǎ întro lume mai curatǎ şi mai bunǎ.
Nu am pǎrǎsit locul ales , pânǎ nu am lǎsat un mesaj pentru cei ce degradeazǎ mediul .
Iatǎ mesajul nostru!
“Padurea nu-i cos de gunoi!
Ce fel de “oameni” sunteti voi? ”
Ca sǎ vedeţi cât suntem de devotaţi, anul trecut, în Programul MEN, sǎptamâna
”Sǎ ştii mai multe , sǎ fii mai bun” am invitat la o dezbatere pe teme de voluntariat şi, în special, despre proiectul”Let’s Do It, România!” pe dl. coordonator Voicu Alexandru Iulian, care a desfǎşurat o lecţie interactivǎ de 2 ore , iar copiii au fost captivaţi şi entuziasmaţi de faptul ca sunt consideraţi şi ei voluntari şi cǎ pot fi de folos, învingându-şi sentimentul inutilitǎţii şi al neputinţei.
Felicitǎm autorii şi coordonatorii acestui minunat proiect şi, în special d-rei Pantilimon Florentina, pentru grija faţǎ de mediu.
Elevii –pacienţi-voluntari: Şerban Larisa (a participat la toate acţiunile Let’s Do It, Romania din ultimii 3 ani), Necşoi Victor-Ştefan, Stoica Andrei Leonard, Puşcaşu Vasile, Matache Cristina, Ştefan Bogdan( mezinul grupului), Ştefan Marian, Ţintǎ Virgil, Minea Mihai, Minea Bogdan, Stanciu Mirela şi Tudurache Andreea.
Coordonatori- cadre didactice: Miricǎ Dorina, Janosevici Elisabeta şi Iuliana Ciubuc