Am acceptat cu mare bucurie invitaţia celor de la BizCampus Network de a vorbi despre Let’s Do It, Romania! în cadrul Forum CSR 360. Evenimentul a avut loc într-o zi mohorâtă de sfârşit de septembrie care a fost animată de prezentările unor oameni cu experienţă în comunicare, în dezvoltarea unor programe de CSR.
Împreună cu colegul meu, Mihai Dragotă, coordonator al echipei de logistică, am participat la forum, i-am ascultat pe toţi ceilalţi speakeri, am aflat destul de multe informaţii de la oameni care îşi dedică activităţile de zi cu zi promovării sau cercetării domeniului CSR.
M-am bucurat să văd că mulţi dintre cei de acolo ştiau de Let’s Do It, Romania!, ne dădeau exemplu de “se poate şi în România”. Atât eu, cât şi Mihai, am vorbit despre provocările unui asemenea proiect în România, într-un an de criză, un proiect care avea nevoie de multe să poată să se transforme într-un succes. Am vorbit şi despre planurile de viitor ale proiectului Let’s Do It, Romania! care nu se opreşte odată cu acţiunea de pe 25 septembrie, ci îşi propune să ajute la îmbunătăţirea sistemului de management al deşeurilor prin implicarea autorităţilor.
A fost o conferinţă reuşită şi cu siguranţă voi participa cu drag şi la alte evenimente BizCampus Network!