Când valorile se transformă în acțiuni concrete: DSV și Ziua de Curățenie Națională

Anul acesta, DSV a participat activ la Ziua de Curățenie Națională, implicându-și echipa în acțiuni de ecologizare și mobilizare a comunităților locale. Am stat de vorbă cu doamna Dumitrița Diaconița, Head of Marketing, DSV (Schenker) România, pentru a afla mai multe despre experiența din teren, motivația din spatele participării și modul în care astfel de inițiative se aliniază valorilor și strategiei de responsabilitate socială ale companiei.

Cum a fost experiența echipei DSV în cadrul Zilei de Curățenie Națională anul acesta?

În primul rând, ne-am simțit cu toții entuziasmați și onorați să participăm la prima Zi de Curățenie Națională recunoscută prin lege. Am urmărit evoluția mișcării încă de la început, am participat la acțiuni în teren și ne-am bucurat să vedem că eforturile din ultimii 15 ani ale comunității civice din întreaga țară au fost validate în mod oficial. Ediția din acest an a marcat un moment istoric în parcursul României către ecologizare și acest lucru s-a reflectat pe deplin în energia voluntarilor, inclusiv în cea a echipei noastre. Dincolo de satisfacția de a acționa împreună pentru a-i reda naturii sănătatea și frumusețea care i se cuvin, am simțit încredere în puterea noastră de a transmite mai departe grija pentru mediul înconjurător.

Care a fost motivul principal pentru care compania a decis să participe din nou la această acțiune?

Pentru a putea inspira și motiva comunitățile pe termen lung, este important ca reprezentanții mediului privat să susțină proiectele cu ale căror direcții se identifică. Considerăm că fiecare inițiativă ecologică este admirabilă, însă Ziua de Curățenie Națională este, din punctul nostru de vedere, un adevărat reper de mobilizare, colaborare și consecvență. În egală măsură, ne-am dorit să le oferim colegilor noștri o nouă oportunitate importantă de a transpune o parte dintre valorile care ne unesc în acțiuni concrete.  

Ce impact credeți că a avut implicarea echipei asupra comunității și asupra mediului?

La fel ca în cazul tuturor acțiunilor care implică zeci și sute de mii de persoane, impactul colectiv oferă vizibilitate rezultatelor, dar eforturile individuale sunt cele care creează rezultatele. Echipa noastră a contribuit la igienizarea unei zone puternic afectate de poluare, de la periferia cartierului Giulești din București, lăsând în urmă spații vizibil mai curate și mai sigure pentru membrii comunității locale, dar și mai atractive și respectabile pentru cei care le tranzitează. În același timp, considerăm că am reușit să oferim un exemplu de responsabilitate și implicare civică, pe care sperăm că îl vor prelua tot mai multe persoane și companii.

Cum se simt oamenii din companie după ce au participat la o acțiune de voluntariat de acest fel?

În mod firesc,implicarea noastră ne-a adus tuturor împlinire și acel sentiment foarte plăcut de a fi făcut ceva util – în fond, am reușit să transformăm cu mâinile noastre un loc insalubru într-unul care te îndeamnă la o plimbare la pas. Totuși, o acțiune de acest fel este și o confruntare cu realitatea multor zone din țară, în care încă este foarte multă nevoie de educație ecologică, responsabilitate personală și respect pentru natură.

Cum se aliniază această acțiune cu valorile și strategia de responsabilitate socială a DSV?


Strategia noastră este construită în jurul responsabilității față de mediu, societate și guvernanță corporativă. Concret, depunem în mod constant eforturi pentru a minimiza impactul operațiunilor noastre asupra mediului, acționăm în beneficiul angajaților noștri și al comunităților în care activăm și respectăm principii de integritate clare în activitatea noastră. La rândul său, prin obiectivele urmărite și prin întregul mod de organizare, mișcarea Zilei de Curățenie Națională reușește să atingă toate aceste arii și ne oferă un context prielnic de a ne transpune valorile în fapte. Mai mult decât atât, implicarea noastră în această acțiune reflectă viziunea organizației noastre asupra responsabilității sociale corporative ca proces cumulativ, ghidat de principii comune și susținut de acțiuni individuale.

Ce lecții sau mesaje ați dori să împărtășiți comunității Let’s Do It, Romania! după această zi?

Comunitatea Let’s Do It, Romania! a crescut de la an la an, reușind să motiveze tot mai mulți oameni să acționeze, și credem că sentimentul de utilitate pe care l-am menționat anterior a jucat un rol major în tot acest proces. Este important să le arătăm în continuare oamenilor cât de utilă poate fi implicarea lor, nu numai în mișcări ample, ci în perpeutarea zilnică a comportamentului responsabil față de mediu.

Dorim, de asemenea, să ne exprimăm încă o dată aprecierea pentru eforturile întregii comunități și să ne reafirmăm susținerea pentru următoarele ediții și proiecte.  

Cum credeți că implicarea în astfel de proiecte poate inspira alte companii sau echipe să se implice?

Companiile sunt, la urma urmei, alcătuite tot din oameni. Compania facilitează participarea, însă cei care aleg să-și pună mănușile și încep să strângă ambalajele de pe jos sunt oamenii, motivați, într-adevăr, de dorința de a contribui, dar impulsionați de efectul „dovezii sociale”. Cu cât avem o implicare mai puternică, cu atât cresc șansele ca exemplul nostru să fie urmat, iar această perspectivă ne bucură. Obișnuim să promovăm implicarea colegilor noștri în astfel de acțiuni indiferent de numărul de participanți, tocmai pentru a arăta că absolut fiecare contribuție contează.

În ce măsură considerați că voluntariatul corporativ poate contribui la construirea unei culturi organizaționale mai sustenabile?

Acțiunile de voluntariat mută responsabilitatea socială din zona teoretică în cea practică, iar aici, valorile corporative și cele personale conlucrează, micșorând distanța dintre „om” și „companie”. Sunt un bun prilej de a conștientiza că nu doar rolurile profesionale sunt cele care ne unesc, ci și principiile pe care le aplicăm sau spre care tindem în viața de zi cu zi. Din fiecare experiență de voluntariat ne-am întors chiar și mai uniți și mai bucuroși să lucrăm împreună.

Ce planuri sau proiecte legate de mediu mai are DSV în viitorul apropiat?

În paralel cu aplicarea strategiei noastre globale de decarbonizare, în 2026 vom continua să ne alăturăm inițiativelor de mediu ale organizațiilor partenere, care vizează, în principal, igienizarea zonelor urbane și rurale poluate, plantarea puieților pe terenuri neproductive, reciclarea și educația în domeniul sustenabilității.

Ziua de Curățenie Națională a oferit echipei DSV nu doar oportunitatea de a contribui direct la protejarea mediului, ci și de a întări spiritul de echipă și cultura responsabilității sociale în companie. Prin implicarea activă în astfel de proiecte, DSV arată că fiecare gest contează și că schimbarea începe cu acțiuni concrete, care inspiră comunitățile și alte organizații să se implice pentru un viitor mai curat.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn
Share the Post:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts