„Întreaga omenire este împărțiră în trei clase: cei de neclintit, cei care pot fi puși în mișcare și cei care pun lucrurile în mișcare.” (Benjamin Franklin). Eu am ales să pun lucrurile în mișcare. Tu ce alegi?
Am început să scriu acest articol dintr-un orgoliu. Sunt ambiţioasă, da, dar mai ales, mă încăpăţânez să cred că se poate. Astăzi, „Let’s do it!” vă cheamă la fapte.
Ce m-a ambiţionat teribil de tare a fost o întâmplare la care am fost martoră acum câţiva ani. Poate părea banală per asamblu şi , ce-i drept, aşa şi este, dar unul dintre defectele mele „tehnice” este faptul că prea sunt atentă la detalii. Detaliul de atunci m-a adus acum aici.
Într-o duminică de sărbătoare, din aceea cu iz romantic de primăvară, mă întorceam acasă de la o prietenă pe acelaşi drum stereotipal pe care îl ştiam cu ochii închişi. Probabil acesta era şi unul dintre motivele pentru care eram pierdută în muzica din căşti, convinsă că nimic din jurul meu nu-mi poate oferi ceva „material” de disecat, de analizat, de meditat asupra-i. Ca-n romanele lui Balzac, în stilul cinematografic, imaginile se înlănţuiau leneşe sub ochii mei: oamenii neobişnuit de grăbiţi pentru o zi de odihnă, aruncând „prea micul” şi fără importanţă ambalaj de gumă, bomboană, ciocolată pe jos, repetând obsedant aceleaşi mişcări şi expresii faciale de nemulţumire. Nimic ieşit din comun. Aşa ar fi şi rămas dacă în faţa blocului nu l-aş fi zărit pe Ştefan, băieţelul singur din scara a 3-a, nespus de slab şi bolnav, cărându-şi grijuliu punga cu gunoi, parcă prea mare pentru el, până la container.
„Mai poţi, Ştefane, mai poţi?”
„Trebuie! Aşa m-a învăţat mama!”
Oare pe noi nu aşa ne-a învăţat mama? Oare nu ne spunea de fiecare dată că responsabilitatea ne face acei „oameni mari” care vrem să devenim într-o zi? Banalul gest, pentru unii, de a face curăţenie este cel care face diferenţa. Ștefan mi-a întărit percepția despre viață și de aceea cred că se poate. I-a lăsat în umbră pe acei oameni maturi, grăbiți, nemulțumiți de evoluția politică sau economică, competenți peste măsură, dar care uită regulile elementare ale unei bune educații. Or, anul acesta, pe 24 septembrie, încă o dată, ne putem situa deasupra liniei. Încă o dată, suntem activi, facem lucrurile pentru că avem o convingere, facem lucrurile pentru că vrem o schimbare. Ieşim din rândurile lui „de-aia” cu fruntea sus. Încă o dată dovedim că la noi voluntariatul nu mai e demult un subiect tabu. Faptul că stai pe margine nu te face responsabil, dar mai ales nu-ţi dă drepturi. Omul fără drepturi e un om slab. Puterea vine din implicare. Fii puternic! Fii acolo!
„Let’s do it, Romania!” e mai mult decât o simplă iniţiativă născută într-o după-masă de primăvară, din căpşorul unor tineri dornici de schimbare. „Let’s do it!” e un mod de a gândi şi acţiona responsabil, nu doar astăzi, ci îndeosebi pentru mâine. Nu e exclusiv pentru tineri, pentru mine, pentru el, e pentru fiecare dintre noi care se simte parte a societăţii sau mai degrabă a lumii din jurul său. E una dintre acele şanse de a te trezi într-o dimineaţă mai activ, mai vesel, mai mulţumit de tine. Cum s-ar zice, implicarea te scoate în faţă şi-ţi dă vocea cu care să-ţi strigi convingerile. Or, la strigat convingeri, ar trebui cu toţii să avem ceva de spus. E timpul să luăm decizii, să ne pese, e timpul să ne simţim mulţumiţi de noi. Când alegi să mergi să faci curăţenie „după alţii”, înseamnă că ai ceva de spus. Înseamnă că te respecţi, dar mai ales că respecţi lumea din jurul tău, minunile din fiecare zi, înseamnă că ai puţin timp sau poate că nu ai deloc, dar vrei să te rupi din cotidian de dragul unei acţiuni de implicare, a unei convingeri. Înseamnă că din 24 septembrie eşti mai puternic nu cu un vot, nu cu ceva bani, ci cu faptul că îţi pasă, mediul înconjurător e mai curat, respiră şi datorită ţie, iar toţi cei care trec pe stradă, grăbiţi, abătuţi, chiar dacă nu o vor şti nici după câteva zile sau luni, se pot schimba din trecători pasivi în oameni implicaţi datorită exemplului tău. Cu „Let’s do it!” putem transforma lucrurile care nu merg, oamenii care nu cred într-o acţiune socială, în lucruri care merg şi oameni care încep să se mişte. Avem puterea să schimbăm, să facem lucrurile să meargă bine, să uităm de obiceiul „merge ş-aşa”.
România, nu „merge ş-aşa”. Pentru că „ş-aşa” înseamnă şi rău, iar de rău suntem sătui.
Astăzi alegem să ne implicăm.
Alegem să fim altfel, să fim responsabili, să fim Ştefan.
De câţi Ştefani e nevoie să facem curat în jurul nostru? De cât mai mulți, de atâția câți se vor simți convinși că schimbarea stă in fiecare dintre ei.
România, pe 24 septembrie o facem și p-asta! Așa ne-a învățat mama!
Mădălina Nistor
