Într-o țară a Extremului Orient, cunoscută ca fiind aceea a Soarelui Răsare și a florilor de cireș, la capătul unei bogate experiențe tehnologice, dar și de viață, s-a născut mitul „Progresului continuu” și al „Respectului pentru oameni”, mit rezumabil printr-o sintagmă de o strălucire vibrantă: Toyota.
O poveste despre oameni al căror ideal a fost și a rămas întotdeauna succesul, și despre autovehicule care au reușit să îmbine de o manieră spectaculoasă și totodată unică, calitatea superioară, fiabilitatea, inovația, confortul, siguranța și protecția mediului.
Toyota Ploiești are o abordare directă de implicare în societate datorită fondului european dedicat diverselor proiecte, reușind astfel să angreneze responsabilitatea socială la un nivel ridicat. Toyota Ploiești a fost alături de proiectul „Let’s Do It, Prahova!” încă de la începuturi, reușind să devină principalul partener în derularea acestui eveniment național. Cu sprijinul lor, am cartat arealele naturale din județul Prahova unde se va face curat pe data de 28 septembrie, fapt ce nu ar fi fost posibil fără Toyota. Totodată, aceștia au fost de un real ajutor în materie de logistică a „Let’s Do It, Prahova!”.
Toate acestea fiind spuse, nu le putem decât mulțumi pentru tot sprijinul pe care ni l-au acordat și că au fost întotdeauna alături de noi, fapt ce considerăm că va reprezenta un factor motivațional și pentru alte companii din România.
Mulțumim, Toyota Ploiești, pentru implicarea în acest proiect și sperăm să colaborăm și pe viitor!