Prefectul judeţului Botoşani, Costică Macaleţi, le-a solicitat angajaţilor de la instituţiile statului să ia în serios campania Let’s Do It, Romania şi să participe la curăţenia judeţului, aşa cum s-a întâmplat şi în anii trecuţi. Macaleţi le-a transmis un apel ferm tuturor directorilor de instituţii să nu stea acasă, sâmbătă, şi să iasă la curăţenie pentru că numai aşa pot da un exemplu celorlalţi botoşăneni. Iar apelul primului reprezentant al Guvernului în teritoriu nu a fost fără ecou căci numai de la instituţiile statului implicate anul acesta în campanie au participat peste 300 de persoane iar cifra este estimativă întrucât mai sunt încă instituţii care nu au raportat cifra voluntarilor participanţi şi a sacilor colectaţi. Iată şi apelul prefectului către directorii instituţiilor la ultima şedinţă cu aceştia din această săptămână.
“Va recomand pe doamne sa le lasati acasa si sa luati domnii la actiune. Patru primării au refuzat să participe la această acţiune. De cei care au refuzat mă voi ocupa eu personal…”