Kaufland România sprijină comunitatea, implicându-se anual în proiecte care vizează educația, cultura, sportul și sănătatea, dar mai ales mediul înconjurător. Protecția mediului reprezintă un obiectiv important pe care compania îl are în vedere atunci când derulează o acțiune, implicându-se activ în reducerea cantităților de deșeuri și în reciclarea acestora. Astfel, Kaufland și-a dezvoltat propriul sistem de colectare a deșeurilor provenite din propriile activități, iar în anii precedenți a reciclat peste 47.000 de tone de deșeuri (plastic, ambalaje, baterii, ulei de gătit).
Printre prioritățile Kaufland se numără reducerea cantităților de deșeuri și gestionarea cât mai eficientă a acestora, întrucât neglijarea acestor aspecte poate avea consecințe negative asupra mediului. De asemenea, lupta împotriva plasticului reprezintă o activitate de interes pentru companie, care a declanșat de curând, la nivel internațional, o strategie amplă în privința evitării consumului de plastic, îmbunătățirii reciclabilității și susținerii adoptării ambalajelor ecologice.
Kaufland își propune, astfel, 3 mari obiective: să reducă consumul de plastic cu cel puțin 20% până în 2025, să utilizeze 100% ambalaje reciclabile pentru toate produsele marcă proprie până în 2025 și să scoată de la vânzare până la finalul anului 2019 articolele de plastic, precum bețișoarele de urechi, paiele marcă proprie și vesela de unică folosință din plastic marcă proprie.
Un exemplu de acțiune care are ca scop reducerea consumului de plastic este înlocuirea pungilor de plastic în care erau ambalate bananele marcă proprie cu o banderolă de carton. Prin această măsură, Kaufland a redus folosirea plasticului cu până la 32 de tone anual. Un alt scop al companiei este de a asigura reciclabilitatea tuturor ambalajelor din plastic ale produselor marcă proprie, pentru a reduce impactul acestora asupra mediului.
Pe lângă aceste acțiuni, Kaufland își propune să elimine din produsele cosmetice, de îngrijire și din detergenții marcă proprie, particulele microplastice dure. Această acțiune reprezintă o contribuție importantă la protecția mărilor și oceanelor, întrucât particulele de microplastic care ajung în apă nu se dizolvă și dăunează mediului marin, ajungând ulterior, prin consum, să dăuneze și organismului uman.
Un alt pas important în noua strategie de reducere a utilizării plasticului, inițiată de Kaufland, este reprezentat de informarea clienților cu privire la reciclare, gestionarea deșeurilor și alternative și de încurajarea acestora să adopte un comportament de consum mai prietenos cu mediul. Pentru acest lucru, Kaufland a implementat în magazinele proprii o infrastructură de reciclare, dotând magazinele cu aparate automate de reciclare pentru trei tipuri de ambalaje: PET, sticlă și doze de aluminiu.
Prin toate acțiunile pe care le desfășoară în cadrul acestei strategii, Kaufland luptă împotriva utilizării plasticului și pentru un mediu mai curat și mai primitor.