În Minnesota, Democratech a creat un creion mai special, denumit creionul-vlăstar. Deși arată și funcționează ca un creion normal, acesta are în interior o sămânță. După folosire, trebuie plantat cu capătul într-un ghiveci și udat constant, iar după un timp va răsări o plantă.
Poți alege dintr-o varietate de 13 tipuri de semințe, flori, vegetale, fructe și ierburi: roșii cherry, piper verde, hrean, gălbenele, floarea-soarelui, floare de nu-mă-uita, coriandru, mentă, busuioc etc. Planta răsare între 7 și 21 de zile, depinde de tipul ei.
Fiind 100% non-toxic și fără plumb, creionul este fabricat din lemn de cedru și conține o capsulă în care se păstrează sămânța și care se activează la contactul cu apa. Asta înseamnă că nu ai voie să îl uzi până nu ești gata să îl plantezi.
„La Sprout, vrem să combatem obișnuința oamenilor de a arunca lucrurile după folosire, începând cu obiectele de zi cu zi. Ce-ar fi dacă, în loc să aruncăm creioanele după ce sunt uzate , le-am păstra și le-am planta, pentru a le trasnforma în ceva delicios și distractiv? Asta ne-am întrebat și noi și așa a ieșit creionul-vlăstar. Suntem foarte fericiți să vă prezentăm primul creion din lume care crește singur”, au declarat cei de la Sprout pe site-ul propriu.
Dacă vă interesează să-l cumpărați sau doar să-l faceți cadou, se poate cumpăra de pe Smuff.ro și costă aproximativ 20 de lei.
Iată un clip video care prezintă întreg procesul de fabricare al creionului:
Autor: Florina Mirică
Sursa articol: Cool Things, Inhabitat, Sprout World
Super tare creion-ul, multumesc pentru postare :D
Eu am vazut muc de tigara cu o sămânță in interior.