În luna iulie, organizația Ocean Cleanup a realizat o expediție aeriană, prima de acest fel, de recunoaștere a zonelor cu deșeuri din ocean. Despre rezultatele ei povestește chiar Boyan Slat, care, la doar 22 de ani, este director executiv al Ocean Cleanup.
„Unul dintre lucrurile pe care putem să vi le împărtășim este că în mijlocul celebrei insule de deșeuri din Oceanul Pacific am găsit mult mai multe obiecte decât ne așteptam. Timp de două ore și jumătate, echipa noastră a observat mai mult de 1.000 de obiecte uriașe din plastic care pluteau pe apă. Deși încă mai avem de primit analiza detaliată a rezultatelor, putem spune că este mult mai rău decât ne așteptam și trebuie urgent să ne curățăm oceanul”, spune Slat.
Anna Swartz, care lucrează în cercetare și a stat chiar lângă o ușă deschisă a avionului în timpul zborului povestește: „A fost incredibil, erau deșeuri plutitoare peste tot, cât vedeai cu ochii”.
Acțiunea de anul acesta este o continuare a Mega Expediției din august 2015, prin care s-a reușit cartarea a 3,5 milioane de kilometri pătrați.
Marea Insulă de Deșeuri din Pacific este o zonă în care s-au adunat o multitudine de deșeuri din plastic, foarte periculoase pentru ecosistemul local, de mărimea statului Texas. Deșeurile plutitoare sunt de mai multe tipuri, de la sticle și furculițe din plastic până la bucăți mai mari, care pot avea chiar mai mult de un metru, precum geamanduri și „plase fantomă”. Plasele fantomă sunt plase de pescuit aruncate, care pun în pericol atât viețuitoarele din apă cât și navele cu elice.
Surse articol: EcoWatch, Inhabitat
Surse foto: Sursa 1