Asociația Prietenii Mocăniței ajută la cartare în județul Sibiu

223433_10151716678517542_1362069409_nUn grup de tineri voluntari, cu vârste cuprinse între 22 şi 41 de ani, profesii între student şi arhitect, programator sau istoric, susţinuţi de autorităţile locale şi de entuziaşti britanici, care, din vara lui 2008, se adună în timpul liber pentru a se distra lucrând la calea ferată.

Bineînţeles, ar fi putut sta acasă jucându-ne pe calculator sau uitându-se la televizor, dar la ce foloseşte asta? Aici au şansa de a face ceva în lumea reală, ceva de care vor beneficia şi alţii şi care ii face să simta că timpul lor nu a fost irosit degeaba. Iar cu aceasta vine şi mulţumirea de sine.

mocanita
Din vara lui 2009 sunt organizaţi şi oficial, sub Asociaţia Prietenii Mocăniţei.

Principalul lor obiectiv este conservarea şi restaurarea treptată a patrimoniului căii ferate înguste care leagă oraşele Agnita şi Sibiu. Asta implică lucrări de întreţinere cum ar fi erbicidarea, curăţirea liniei de arbuşti, înlocuirea traverselor putrede, întreţinerea podurilor, întreţinerea şi restaurarea clădirilor, restaurarea materialului rulant şi relaţia cu localnicii, în acelaşi timp încercând prevenirea furturilor.

Până acum au reușit, printre altele, diminuarea furturilor și distrugerilor în gările Agnita și Cornățel, restaurarea clădirilor cantonului Coveș, turnului de apă din Cornățel și grajdului gării Alțâna, curățarea liniei și completarea elementelor de prindere lipsă pe o distanță de 7 kilometri între Cornățel și Hosman, vopsirea semnalului prevestitor de intrare în gara Agnita, construirea unui adăpost pentru vagoane la Agnita și restaurarea caroseriei unui vagon de călători.

Vă mulțumim pentru ajutor!

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *