Ciuperca din Amazon – devoratoare de plastic!

plastic-bottles-in-oceanb
Image Source

 

Salutare doers!!!

Sfârşitul verii capricioase şi începutul de săptămână ne bucură cu un frumos început de toamnă şi cu veşti bune!

 

Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă planeta – Poluarea cu PLASTIC – ne afectează  mediul înconjurător dar şi pe noi. O  soluţie pentru a combate aceasta “epidemie” a poliuretanului care ne sufocă râurile, plajele, oceanele şi nu numai ar putea fi Pestalotiopsis microspora!

 

Problema poluării cu PLASTIC – ar putea fi în curând combătută dacă studenții de la Universitatea Yale vor avea posibilitatea de a reproduce o ciupercă recent descoperită în Amazon care poate devora plastic la scară largă.

Poluarea cu plastic, exemplificată în oceanul Pacific prin giganta insulă plutitoare de gunoi (de dimensiunea statului Texas), este extrem de nocivă pentru ecosistemul mondial, deoarece se descompune extrem de încet. De fapt, potrivit Centrului Naţional pentru Informaţii în Biotehnologie, plasticul de fapt nu este biodegradabil!

 

 

“Materialele plastice nu se biodegradează, deși, sub influența radiațiilor solare UV, materialele plastice se degradează şi se fragmentează în particule mici, numite microplastic.”

Aceast lucru prezintă pentru oameni o provocare care trebuie îndeplinită în curând, având în vedere că o mare parte din gunoiul nostru plastic ajunge în ocean unde se descompune în microplastic toxic, apoi dizolvându-se în mediul marin.
Nu numai că este periculos pentru viața marină, dar de asemenea, este periculos pentru oameni, deoarece vom ajunge să consumăm peștii pe care îi otrăvim cu gunoiul nostru.

garbage-patch2

Image credit: pmf.sc.gov.br

 

Multe grupuri și organizații au fost formate pentru a curăța plasticul care ajunge pe ţărmul plajelor noastre, dar marea majoritate a poluării cu plastic ajunge în ocean. Populaţia planetei are o dependenţă tot mai mare faţă de plastic ieftin și folositor,  utilizarea lui crecând exponențial în fiecare an, fără un final apropiat.

Potrivit Inhabitat, acesta este motivul pentru care descoperirea ciupercilor devoratoare de plastic este atât de interesantă.

 

 

Într-o expediție în pădurile tropicale din Ecuador, studenții de la Departamentul de Biochimie şi Biofizică Moleculară (Universitatea Yale), au descoperit o ciupercă necunoscută anterior, Pestalotiopsis microspora, care are un apetit sănătos pentru poliuretan. Potrivit Fast Company, ciuperca este prima cunoscută care poate supraviețui doar cu poliuretan și care poate face acest lucru într-un mediu anaerob (lipsit de oxigen), ceea ce sugerează că aceasta ar putea fi utilizată la baza gropilor de gunoi.

 

Descoperirea a fost publicată în revista ştiinţifică Applied and Environmental Microbiology (Microbiologie de Mediu Aplicată). Cercetătorii au putut de asemenea să izoleze enzima responsabilă pentru descompunerea materialului plastic.

Nu este tocmai clar cum această ciupercă va fi utilizată în bioremediere, dar se pot imagina insule plutitoare din plastic acoperite cu ciuperci care vor mânca întreaga grămadă de gunoi şi apoi se vor scufunda în ocean.

 

Este de asemenea important să ne dezobişnuim de utilizarea plasticul pe bază de petrol, deoarece acesta necesită multe resurse doar pentru fabricare, iar poluarea nu începe şi nici nu se termină cu gunoiul din șanț. Sunt disponibile multe alte optiuni viabile, care ar putea fi folosite în schimb, cum ar fi materiale plastice pe bază de cânepă sau pe bază de alte plante.

 

 Sursa 1

Sursa2 

Let’s Do It, Romania!

 

 

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

4 thoughts on “Ciuperca din Amazon – devoratoare de plastic!

Leave a Reply to Andrei Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *