Locuitorii satului Kamikatsu din Japonia reușesc să dea întregii lumi un exemplu de reciclare eficientă. Ei își separă deșeurile în 34 de categorii și reușesc să refolosească 80% din ele. Mai mult, obiectivul satului cu o populație de 1700 de locuitori este să devină prima comunitate din țară “zero waste” (fără risipă).
La centrul de colectare sunt lăzi separate pentru diferite tipuri de produse din hârtie: ziare, reviste, cartoane. La fel și pentru doze și recipiente: de aluminiu, de spray, de fier.
“A fost greu să căpătăm încrederea și înțelegerea oamenilor. Cel mai greu este pentru ei să separe gunoiul în 34 de categorii, ceea ce este foarte mult”, povestește Akira Sakano, una dintre inițiatoarele proiectului.
În lipsa unei mașini de gunoi, locuitorii trebuie să spele, să sorteze și apoi să aducă toate materialele la centrul de reciclare. Acolo este un supraveghetor care se asigură că totul este făcut așa cum trebuie.
“Dacă te obișnuiești cu procesul, totul devine normal. Acum nici nu mă gândesc la asta. A devenit ceva obișnuit pentru mine să separ deșeurile în mod corect”, spune localnica Hatsue Katayama.
La centru mai ajung și produse care au doar mici defecte. Acestea nu intră în procesul de reciclare, ci ajung fie la unii afaceriști locali, care le vând sau le transformă în îmbrăcăminte, jucării și accesorii, fie la cele câteva magazine de reciclare din zonă, de unde locuitorii pot lua gratis produsele. Îmbrăcămintea aruncată ajunge la o croitorie, unde localnicele își croiesc din ele genți și haine.
În lume mai sunt doar câteva comunități care se bucură de un procentaj asemănător al reciclării. Orașul Berkeley din California are aproape 80%, San Francisco – 70% și mai sunt câteva orașe în SUA cu peste 70%.
Iată un videoclip care arată povestea satului Kamikatsu:
Autor: Florina Mirică
Surse articol: CityLab.ro, TOTB.ro, One Green Planet.ro