Scoala mea e Eco în Bucureşti

Foto: Ioniţă Constantin Emil


Școala mea e eco! proiectul Let’s Do It, Romania! de educație ecologică pentru elevi, s-a desfășurat în București în săptămâna Școala Altfel (2-6 aprilie) în șase licee (Școala Centrală, Şcoala Superioară Comercială Nicolae Kretzulescu, Colegiul Național Cantemir Vodă, Liceul Teoretic Lucian Blaga, Liceul Teoretic Mihail Sadoveanu și Liceul Edmond Nicolau) și trei școli (nr. 167, nr. 117 și nr. 193), la activități participând în jur de 350 de elevi.


În licee am vorbit despre cei 3 R (Reducere, Refolosire, Reciclare) și am discutat cu elevii despre reciclare pe tipuri de deșeuri. Apoi elevii au vizionat un filmuleț despre Let’s Do It, Romania!, le-am vorbit despre Ziua Națională de Curățenie din 12 mai și despre modul în care se pot implica. Sesiunea de training a fost împărțită în trei secțiuni și după fiecare secțiune am organizat un concurs cu întrebări, iar elevii au avut un motiv în plus să fie atenți.


Câștigătorii au primit șepci, tricouri și vouchere oferite de parcul de distracții Terra Park. Apoi elevii au discutat pe grupe despre ce pot schimba în rutina lor zilnică pentru a avea un impact mai redus asupra mediului. Iar la final au completat un formular de evaluare a trainingului printat pe hârtie reciclată și ne-am bucurat când copiii au răspuns “DA” la întrebările “Vei începe să reciclezi de mâine?” și “Vei participa la Ziua Națională de Curățenie?


Pe lângă trainingurile din licee, am organizat trei vizite la centrul de reciclare de deșeuri electrice și electronice Rematholding, la care au participat elevi de la școlile 167, 117 și 193. Mulțumim Prefecturii București și RATB pentru autobuzele puse la dispoziție și domnului Nicolae Manole de la Rematholding, care a fost ghidul celor mici la centrul de reciclare.


Vineri, 6 aprilie, partenerii noștri de la Terra Park au găzduit trainingul eco pentru elevii de gimnaziu de la școala 193 într-un spațiu prietenos și colorat. După discuția despre reciclare, copiii au avut parte de distracție. Terra Park a oferit o reducere de 50% la atracțiile din parcul de distracţii.


Vom încheia parteneriate pe termen lung cu școlile și liceele și împreună ne propunem să stimulăm un comportament responsabil în rândul elevilor și să-i implicăm în acțiuni și proiecte ecologice.


Îi aşteptăm pe elevi la Marea Curăţenie din 12 mai, dar şi la următoarele proiecte Let’s Do It, Romania! de educaţie ecologică în școli, care vor continua în acest an.


Let’s Do It, Romania!


Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *